Un medic oferă medicilor cel mai căutat obiect de care au nevoie acum

Un medic oferă medicilor cel mai căutat obiect de care au nevoie acum

Toți încercăm să ne protejăm împotriva gripei și coronavirusului și alergăm din farmacie în farmacie ca să ne cumpărăm măști de protecție. Nu se mai găsesc, suntem anunțați de la intrare pe o coală mare, ca să nu mai batem la cap farmacistele. Medicii au epuizat și ei stocurile. Cei de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SAB-IF) au cerut ajutor.

Cadrele medicale de la SAB-IF au solicitat sprijin Primărie sectorului 4 și primarului Daniel Băluță, medic și el, întrucât, în plin sezon gripal, stocurile de măști medicale s-au epuizat, iar timpii de onorare a noilor comenzi au crescut considerabil. S-a convocat imediat Comitetul pentru Situații de Urgență sector 4 care a luat decizia să ofere măștile medicale de protecție necesare echipajelor de intervenție în caz de urgență. Nu numai pentru azi, ci și dacă medicii și restul personalului de a Ambulanță vor mai avea nevoie.

De altfel, la sfârșitul săptămânii trecute, autoritatea locală a oferit Spitalului Bagdasar Arseni peste 15.000 de astfel de măști medicale de protecție.

Într-un comunicat de presă, Primăria Sector 4 informează că ”pune la dispoziția autorităților, la cererea acestora, atât personal medical din rețeaua DGASPC Sector 4, cât și sprijin pentru completarea rezervelor de alimente și de medicamente, dacă acest lucru este cerut de autorități. Mai mult decât atât, în caz de necesitate, Primăria Sectorului 4 va oferi orice fel de suport logistic unităților sanitare”.