Coronavirus: Cei doi români internați în Japonia s-au vindecat și se întorc acasă!
- Dan Coravu
- 5 martie 2020, 15:23
Cei doi români infectaţi cu coronavirus pe nava de croazieră Diamond Princess s-au vindecat! Ei urmează să se întoarcă în ţară.
„Cei doi cetăţeni români infectaţi cu virusul COVID - 19 (coronavirus) şi internaţi într-un spital din Japonia au fost declaraţi vindecaţi şi vor fi externaţi. Cetăţenii români se vor întoarce în ţară”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.
În România, 38 de persoane sunt în carantină instituţionalizată, pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 11311 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.
Până acum, au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID - 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul ţării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieşit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.
Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.