Culisele cazului Pintea. Arestarea și mandatele de supraveghere, la același magistrat

Culisele cazului Pintea. Arestarea și mandatele de supraveghere, la același magistrat

Noi informații ies la iveală despre judecătoarea Tribunalului București, Georgiana Iorguță, cea care a încuviințat cererea procurorilor DNA de a o aresta pentru 30 de zile pe Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății.

Surse din Justiție arată că Georgiana Iorguță a semnat și mandatele de supraveghere tehnică din dosarul Sorinei Pintea, potrivit presacurată.ro.

Cu alte cuvinte, judecătoarea Georgiana Iorguță a aprobat cererea DNA în același dosar în care tot ea a dispus, cu câteva zile în urmă, supravegherea tehnică a fostului ministru.

„Astfel, judecătorul – prin încuviințarea măsurii preventive – și-a judecat propriile măsuri de supraveghere dispuse în dosar, aspect neprocedural, lipsit de obiectivitate și de imparțialitate, notează presacurată.ro.

Măsurile de supraveghere tehnică se referă la cablarea denunțătorului Mihai Costea, prins în alt flagrant și aflat acum în libertate.

Flagrantul Sorinei Pintea, minut cu minut! Cum s-a desfășurat operațiunea DNA și cine a denunțat

După dispunerea măsurii de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, detaliile flagrantului vin să completeze tabloul operațiunii DNA.

„Pe 25 februarie, cel care deține compania care avea contracte cu spitalul din Baia Mare a făcut un denunț împotriva denunțătorului Sorinei Pintea, Mihai Costea. Urma să se vadă cu Costea pe 27 februarie să îi dea 120.000 de lei.

Costea a venit în București pe 26 februarie, iar ziua următoare s-a făcut acel flagrant, într-o parcare. La momentul acela, bărbatul a trebuit să spună ce făcea cu banii. Acesta a declarat că banii sunt pentru Pintea și că a mai luat o tranșă de 10.000 de euro, în decembrie.

Au stabilit împreună cu acest denunțător să aibă o întâlnire cu Sorina Pintea. Acesta a anunțat că vor avea o întâlnire la ora 14:00.

Denunțătorul a intrat în anticamera biroului lui Pintea la 14:08.

Sorina Pintea ar fi fost în birou cu o doamnă primar, iar secretarea ei i-a cerut lui Costea să aștepte în anticameră. În acest interval de la opt minute la 16 minute, el a cerut să fie anunțat dacă va fi primit de Sorina Pintea.

Ușa ar fi fost deschisă la birou, iar Sorina Pintea l-a salutat, iar el a zis că vede că are treabă și că îi lasă ceva în anticameră. Fostul ministru al Sănătății a zis ”ok”. Acesta a plecat de acolo la 14:17 minute. Denunțătorul a stat doar nouă minute.

La scurt timp au venit și procurorii, au găsit și punga cu bani. Pintea a negat toate acuzațiile”, a relatat Antena 3.

 

Ne puteți urmări și pe Google News