Probleme pentru medicii de la Floreasca în dosarul lui Chițoiu. Favorizarea infractorului
- Mihnea Talau
- 25 februarie 2020, 08:00
În dosarul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chițoiu cercetarea a fost extinsă. Procurorii verifică „in rem”, dacă a fost comisă infracțiunea de favorizare a infractorului.
În cazul de față urmează a se stabili dacă medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost internat Chițoiu după accident, l-au favorizat pe autorul accidentului mortal.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cei care instrumentează dosarul, au precizat că verificările se fac in rem, în urma unui denunț.
Conform unor surse judiciare, verificările vizează medicii de la Spitalul Floreasca locul unde fostul ministru a stat internat mai multe zile după producerea accidentului rutier.
Pe data de 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.
Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.
Potrivit unor surse judiciare există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.
Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.
Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite, informează Digi24.