Alertă pe Aeroportul Otopeni. Sute de persoane, evacuate de urgență | Foto

Alertă pe Aeroportul Otopeni. Sute de persoane, evacuate de urgență | Foto Cel mai mare aeroport din România. Sursa foto: Arhiva EvZ

Stare de alertă pe Aeroportul Otopeni. Sute de persoane au fost evacuate de urgență.

Panică pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni, în această dimineață. Un incendiu a izbucnit la un fast-food aflat la Terminalul Plecări.

Un fum gros a cuprins interiorul aeroportului iar autoritățile au dispus evacuarea de urgență a călătorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-au constituit echipe de căutare-salvare care verifică dacă sunt persoane afectate.

Din primele informații furnizate de ISU București Ilfov, circa 200-300 de persoane au fost scoase din interiorul aeroportului.

Trei autospeciale ale pompierilor au intervenit, alături de firma privată de pompieri.

În jurul orei 7.50, ISU a transmis că s-a reușit localizarea focarului și că nu sunt persoane rănite.

Despre acest incident, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că nicio cursă aeriană nu a fost afectată:

„În cursul zilei de azi, 23 februarie, la ora 6:46, la centrala de incendiu a Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, s-a înregistrat producerea unui incendiu în zona restaurantelor din parterul zonei de îmbarcare a pasagerilor.

La ora 6:48, la locul incendiului au ajuns pompierii aeroportului, care au constatat degajare de fum de la hota de evacuare a aerului viciat a unuia dintre restaurante și au intervenit imediat cu 30 de stingătoare cu praf de 6 litri și 6 stingătoare de 50 litri.

După alte două minute, personalul aeroportului a dirijat pasagerii către o altă zonă a terminalului, apropiată, până la stingerea definitivă a incendiului, care, deși s-a dovedit a fi unul minor, a produs o cantitate semnificativă de fum.

A fost anunțat totodată ISU, care a intervenit în timp util, activitatea în zonă fiind reluată la ora 7:44, cu excepția restaurantului unde s-a produs incendiul.

Menționăm că nu s-au înregistrat persoane cu probleme medicale ca urmare a acestui incendiu, iar traficul aerian pe aeroport nu a fost afectat - nicio cursă aeriană nu a înregistrat întârzieri”.