Incendiar! „Atribuțiile statului român, preluate de Budapesta, în Transilvania”
- Mihnea Talau
- 18 februarie 2020, 19:30
Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), a vorbit în cadrul unui interviu dat Europei Libere despre pericolul dezechilibrului regional în lipsa infrastructurii de transport și a dezvoltării în ritm mai accelerat a Transilvaniei, dar și despre măsurile pe care Ungaria le ia în locul României pentru maghiarii ardeleni.
Întrebat dacă statul ungar suplinește ceea ce statul român nu face pentru minoritatea maghiară din Transilvania, Csaba Asztalos a enumerat ce aceasta nu a primit de la România și primește de la Ungaria
„Am cerut Universitate în limba maghiară și nu am primit. Așa că statul ungar a înființat Universitatea Sapientia; am cerut televiziune în limba maghiară. Nu am primit. Așa că a venit statul maghiar și a înființat entitățile de media. Am cerut la Universitatea de Medicină din Târgu-Mureș să avem și predare în limba maghiară.
Această Universitate de Medicină din Târgu Mureș a fost înființată de Regele Mihai, ca universitate cu predare exclusivă în limba maghiară, și astăzi s-a ajuns acolo încât nu se respectă Legea Educației și nu s-a înființat linia de predare în limba maghiară, nu poți să faci practică bilingv în acest moment.
Așa că oamenii se gândesc să creeze o altă universitate de medicină în limba maghiară. Din nou, tot ce v-am spus înseamnă, cumva, autoizolare, dacă doriți, nu neapărat în sensul peiorativ. Am solicitat anumite bunuri, retrocedări de imobile, unele le-am primit, altele nu, altele sunt renaționalizate.
Ani la rând statul maghiar a investit în infrastructura imobiliară, școlară, socială, grădinițe etc. Am solicitat, la un moment dat, administrarea unui stadion în Sfântul Gheorghe, adică așa cum s-a făcut și în cadrul altor localități.
S-a refuzat, a decis guvernul că are să finanțeze cu nu știu câte milioane de euro construcția unui nou stadion, ca atare se lucrează la acest lucru, și pot să vă dau multe alte exemple în care statul român, într-un fel sau altul, a închis ușa, câte o dată chiar în nas, comunității maghiare.
Mă întreb eu, de exemplu, legat de liceul romano-catolic din Târgu-Mureș, vedem că suntem luați de proști, practic. Inițial s-a spus că nu se poate înființa pentru că nu s-a respectat legea, adică nu s-a făcut după cum s-a cerut, după care s-a transferat decizia la nivel local, s-a înființat, și din nou este contestat.
Care este procedura prin care o comunitate care dorește să-și reînființeze o unitate școlară o poate face? Pentru că aici e vorba de viața unor copii până la urmă. Din nou, nu se poate. La fel, aș putea să dau foarte multe exemple în care există, nu înțeleg de ce, o abordare în care parcă se interpretează cum nu se pot face lucruri sau cum nu se pot aplica drepturile minorităților naționale în România.