Polonia se dotează cu 64 avioane de luptă F-35 Lightning II, multirol. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Polonia se dotează cu 64 avioane de luptă F-35 Lightning II, multirol. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Zi favorabilă pentru activitatea ta cotidiană, eşti avantajat în profesie sau meserie. Astăzi caută cu grijă prilejurile ca să te afirmi, să ieşi în evidenţă, fără să fii ostentativ sau agresiv.

14 februarie

 

Polonia se dotează cu 64 avioane de luptă F-35 Lightning II, multirol. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 14 februarie s-au născut Thomas Malthus, Gregory Hines, Aleksandr Sergheevici Dragomijski, Octavian Cotescu, Gil Dobrică, Ion Călugăru, Gheorghe Mureşan.

 

În calendarul vechi, pastoral şi agricol, este încă o zi de muncă, în calendarul creştin, trei sfinţi. Unul este mai exotic, Cuviosul Maron, care „iubea să vieţuiască fără acoperământ, aşa că s-a dus pe vârful unui munte”. Este calea pe care o urmează înţelepţii, întorcând spatele prostimii și acestei lumi mizerabile...

 

Mai multe emailuri printre care şi unul colectiv semnat "Lupii Daciei" îmi cer, mă roagă, mă somează, să nu discutăm pespre ziua lu' Valentin. Nici nu aveam intenţia, nu sunt catolic, greco-catolic, nu ţin de Vatican, de Roma, pe care o respect, mai ales pe cei de la Specola Vaticana şi... atât!

 

Nu, nu o să discutăm despre cumpărături sau despre „Sf. Valentin”. Aşa cum nu o să discutăm despre promoţia de detergent, reclama la nu ştiu ce telefonie mobilă, sau noua tigaie-minune. România este o colonie. Iar fiecare forţă de ocupaţie  impune felul de a fi a metropolei, sărbătorile, ce să mănânci, cum să te îmbraci, ce maşină să-ţi cumperi... în general să cumperi de la ei!

 

Acum 60 de ani românii defilau cu avânt proletar de 7 noiembrie sărbătorind revoluţia bolşevică din Rusia, astăzi se pupă de ziua lu' Valentin!

 

Acu' dacă stau să mă gândesc nu este idee mai proastă decât să te pupi cu foc în plin sezon al gripei, al virozelor de tot felul. Cum văd că fac tâmpiţii ăştia de politicieni - când se strâng - se pupă, obicei ţigănesc de mahala sordidă!

 

Poate dă gripa porcească în ei şi-i mai răreşte puţin că ne-am săturat de atâtă hoţie, obrăznicie şi minciună! De ce gripa porcească și nu gripa Wuhan? Pentru că li se potriveşte, bine, bine, poate să fie şi altceva... să dea boala în ei, vorba blestemului vechi ţărănesc, că prea mult rău fac poporului şi ţării!

 

O clasă politică mai bună o puteţi constitui voi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, fiecare dintre domniile voastre poate fi un ministru patriot, eficient şi care ştie problemele poporului. Dar cine, dintre potentaţi, se gândeşte la binele ţării şi al poporului, cine să numească miniştrii capabili?

 

Stau şi mă uit în jur. Nu pot să găsesc nimic care să nu aibă ca scop ultim obţinerea de bani. În general prin înşelătorie, ca şi sărbătoarea asta a lu' Valentin.  La televizor oricum nu mă mai uit de zeci de ani buni de zile, după sfatul bunului Stareţ Dionisie Ignat de la Colciu, aflat pe atunci la Sfântul Munte Athos, Dumnezeu să-i odihnească sufletul de creştin mărturisitor şi înţelept şi să-l rânduiască la Dreapta Sa:

 

„...Constantine, ăştia introduc răutatea în omenire, ca să distrugă tot ce este duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci şi tot ce-i omenesc!”

 

Creştinismul şi, de fapt, orice religie mare, garantează civilizaţia umană. Nu este suficient doar să ai legi, trebuie să şi crezi în ele!

Ne puteți urmări și pe Google News