Cod roșu de furtuni. MAE a lansat avertismentul pentru români. Alertă!

Cod roșu de furtuni. MAE a lansat avertismentul pentru români. Alertă!

MAE a emis recent o avertizare pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Sloveniei, întrucât toată țara se află sub cod roșu de vânt puternic.

Potrivit meteorologilor, majoritatea regiunilor din Slovenia se află sub cod roșu de vânt puternic, fiind semnalate mai multe furtuni ce au lovit țara.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovenia că Agenția locală pentru mediu a emis un cod roșu pentru întreg teritoriul țării, valabil marți 11 februarie 2020 în intervalul orar 04:00 – 23:00, fiind prognozate rafale puternice ale vântului, care vor atinge viteze de până la 100 km/h.

Pe cale de consecință, unele elemente de infrastructură (poduri, viaducte, carosabil rutier etc.) vor fi închise circulaţiei și transportului de mărfuri, respectivele zone urmând să fie semnalizate corespunzător. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615058294 și +386 15057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul european unic de urgență 112 și  telefonul de urgențe al misiunii diplomatice a României la Ljubljana : +386 40980068”, se arată în comunicatul dat publicității de Ministerul Afacerilor Externe.

Ne puteți urmări și pe Google News