Cârdășia indicatoarelor rutiere de la CNAIR a fost lovită în plin. Cum au fost umflate prețurile

Cârdășia indicatoarelor rutiere de la CNAIR a fost lovită în plin. Cum au fost umflate prețurile

Consiliul Concurenței a aplicat mai multe amenzi usturătoare unor firme care au făcut înțelegeri la licitațiile pentru montarea indicatoarelor rutiere sau de aplicare a marcajelor rutiere.

Amenzile aplicate sunt de 3, 18 milioane lei, concluzia celor de la Consiliul Concurenței fiind că au fost trucate licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere sau pentru lucrările de aplicare a marcajelor rutiere. Firmele care au fost găsite vinovate sunt Vesta Investment SRL, care a primit amendă de 725.267 lei; Helvespid SRL - 21.843 lei; Loial Impex SRL –1.504.279 lei și Girod Semnalizare Rutieră SRL –930.795 lei.

Investigația Consiliului Concurenței a vizat atât licitații publice, organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alți administratori de drumuri (consilii locale, de exemplu), cât și licitații private, organizate de firmele care derulau contracte de construcții de drumuri sau de autostrăzi. Astfel, în cadrul investigaţiei declanșate în anul 2017, Consiliul Concurenței a constatat existența a două înțelegeri anticoncurențiale, ce au avut ca scop eliminarea concurenței prin coordonarea comportamentului companiilor în cadrul licitațiilor.

Vesta Investment SRL, Helvespid SRL și Loial Impex SRL au făcut schimb de informații sensibile concurențial și și-au adaptat comportamentul în contextul participării la licitații, fie ca ofertanţi individuali, fie ca membri ai unei asocieri, astfel încât să nu se concureze între ele. Eliminarea concurenței a condus la atribuirea contractelor pentru indicatoare rutiere, sua pentru lucrărio de aplicare de marcaje rutiere, la prețuri mai mari.

Ne puteți urmări și pe Google News