Vicepreședinte ALDE îl contestă pe Tăriceanu. „Aceste piruete politice sunt inacceptabile”
- Ionel Sclavone
- 6 februarie 2020, 14:30
Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, s-a declarat în dezacord cu președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu care s-a întâlnit cu reprezentanții PSD, inițiatorii moțiunii de cenzură prin care a fost dărâmat Guvernul Orban. El a făcut acest comentariu într-o postare pe Facebook.
Vicepreședintele ALDE susține că aceste „piruete politice” pe care le face Călin Popescu Tăriceanu nu sunt benefice partidului.
„Ieri, imediat după votul pe moţiune, am aflat cu surprindere şi dezamăgire că domnul Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu iniţiatorii moţiunii care au dărâmat guvernul din care făceam parte. Nu pot să nu mă întreb ce căuta domnul Tăriceanu la această discuţie. Pregătea o alianţă politică alături de cei de care ne-am despărţit acum câteva luni?! Este de neacceptat să întorci spatele celor cu care te-ai aliat acum 3 luni şi să revii alături de cei de care te-ai despărţit acum 5 luni”, a postat Andrei Gerea, pe Facebook.
Potriit spuselor sale, acest joc prin care ALDE își tot schimbă aliații este inacceptabilă și a adus partidul în situația actuală în care este părăsit de electorat.
„Acest demers politic face parte dintr-un lung şir de piruete, iar preţul plătit este chiar pierderea încrederii electoratului ALDE în noi. Trebuie sa oprim aceste piruete politice. A sta la masă cu cei care au iniţiat moţiunea împotriva guvernului din care faci parte este o atitudine cu care nu pot fi de acord", a adăugat Gerea.