“Rasistul” Trump e dat naibii! I-a “păcălit” și pe hispanici și pe afro-americani

“Rasistul” Trump e dat naibii! I-a “păcălit” și pe hispanici și pe afro-americani

Indiferent de culoarea pielii, religie sau opțiuni politice, oamenii obișnuiți au o singură dorință- să-și asigure un trai decent din propria muncă. Tocmai de aceea, războaiele duse împotriva așa-zisului rasism sau a discriminării minorităților sexuale nu mai găsesc, cel puțin în Statele Unite, prea mulți adepți. “Oprimații” par să se fi prins că revoluționarii neo-marxiști nu încearcă altceva decât să tragă spuza pe turta lor și că, de fapt, nu dau o ceapă degerată pe cei care într-adevăr suferă.

Conform ultimului sondaj Gallup, citat de publicația washingtonexaminer.com, satisfacția privind relațiile interrasiale din Statele Unite s-a îmbunătățit în timpul administrației Trump.

Astfel, dacă la sfârșitul președinției lui Barack Obama (primul președinte de culoare din istoria SUA) indicele de satisfacție era de 22 la sută, în timpul actualului președinte s-a înregistrat un salt de 14 procente, până la 36 la sută.

În același interval de timp, s-a îmbunătățit și percepția americanilor cu privire la „Poziția persoanelor de culoare și a altor minorități rasiale din țară”, de la 37% în ianuarie 2017 la 46% la începutul anului 2020

Și alte sondaje arată  că Trump se bucură de un sprijin neașteptat din partea comunității afro-americane și a hispanicilor, cu numai 10 luni înaintea alegerilor prezidențiale. Unele cercetări sociologice vorbesc de un sprijin de până la 34% în rândul afro-americanilor, dar se estimează câ, în momentul în care democrații își vor alege un candidat pentru orezidențiale, sprijinul pentru Trump va coborî la numai 12 -14%. Chiar și aceste procente ar fi, însă, un record istoric pentru un candidat republican.

Oficialii de la Casa Albă au explicat creșterea sprijinului din partea afro-americanilor și a altor minorități prin faptul  că economia merge bine, șomajul a ajuns la un minim istoric în rândul afro-americanilor, hispanicilor și femeilor, iar în orașe se fac eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale categoriilor defavorizate.

De altfel, „media de satisfacție a americanilor cu privire la cele 27 de mari probleme pe care Gallup le urmărește constant încă din 2001 este acum de 47 la sută. „Satisfacția medie de astăzi este aproximativ egală cu cea de la începutul anilor 2000. Numai în 2002, media acestei valori a fost substanțial mai mare decât în ​​prezent. Media de 53% înregistrată în acel an a reflectat o satisfacție sporită, întrucât americanii se regrupaseră în „în jurul drapelului” ca răspuns la atacurile din 11 septembrie”, au declarant reprezentanții Gallup.

 

Ne puteți urmări și pe Google News