Soros aruncă un miliard de dolari pentru o rețea de universități anti-Trump
- Adrian Pătrușcă
- 28 ianuarie 2020, 18:00
Mogulul neo-marxist George Soros lansează proiectul unei rețele de instituții educaționale pentru dezvoltarea „valorilor democratice” și combaterea „naționalismului”.
Noua Open Society University Network (OSUN) va fi o platformă care va sprijini învățământul și cercetarea la dispoziția tuturor universităților existente care vor să i se alăture, scrie Forbes.
Fundația pentru o Societate Deschisă a lui Soros va finanța proiectul cu un miliard de dolari.
Crearea acestei „inovative rețele educaționale de care lumea are cu adevărat nevoie”, va fi „cel mai important proiect al vieții mele”, spune miliardarul.
Unul dintre obiectivele proiectului va fi combaterea „dictatorilor viitori sau actuali”, care conduc cele mai mari țări ale lumii, a adăugat Radio Europa Liberă, dând ca exemple pe Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping.
„Când fantezia sa de a deveni președinte s-a împlinit, narcisismul (lui Trump) a atins dimensiuni patologice”, a declarat Soros.
„El a încălcat limitele impuse președinției de către Constituție și a fost inculpat pentru asta.”
În realitate, procedura de impeachment se referă la legalitatea solicitării adresate liderului ucrainean de a-l investiga pe fostul vicepreședinte Joe Biden și membrii familiei sale și dacă ajutorul extern acordat Ucrainei a fost condiționat de această investigație.
„Presa internațională și partizanii globalizării se bucură să-l numească pe Soros un filantrop care face cadouri caritabile. Dar tot ce trebuie să faci este să-l asculți pe Soros însuși. Este cât se poate de clar că intenția sa este de a-și promova agenda politică și ideologică”, a comentat știrea despre viitoarea rețea de universităși Zoltan Kovacs, secretar de stat al Ungariei pentru Relații Publice și Diplomatice.