PSD face demersuri pentru introducerea salariului minim european

PSD face demersuri pentru introducerea salariului minim european

Reprezentanții PSD au transmis pe Facebook că partidul susține introducerea unui salariu minim european, reprezentând 60% din salariul mediu al fiecărui stat membru.

În acest sens au formulat o petiție online, pe care o vor înainta Parlamentului European, după ce va fi semnată de cetățenii care sunt de acord cu ea.

„În prezent, salariul minim în statele europene este între 300 și 2.000 de euro. Luxemburg având cel mai ridicat salariu minim, iar în Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, este cel mai scăzut salariu minim. România se află, alături de Bulgaria și Ungaria, printre țările cu cele mai scăzute salarii minime”, se arată în postare.

Ne puteți urmări și pe Google News