Ministrul de Interne s-a apucat să schimbe idei cu unchiul Alexandrei din Caracal
- Mihai Soica
- 17 ianuarie 2020, 23:48
Vineri, la primele ore ale dimineții, Marcel Vela, ministrul de Interne, s-a întâlnit cu Alexandru Cumpănașu, un personaj controversat și fost candidat la alegerile prezidențiale.
Primul care a anunțat întâlnirea a fost Alexandru Cumpănașu, care a scris pe contul său de facebook că s-a întâlnit cu Vela, cu care a discutat teme diverse cum ar fi violența în școli, combaterea clanurilor interlope sau traficul de droguri. Cumpănașu vrea ca fiecare școală să aibă un polițist sau un jandarm, care să asigure paza elevilor și să prevină violența sau traficul de droguri. Aflăm din postarea unchiului Alexandrei Măceșanu, despre care procurorii DIICOT spun că ar fi fost ucisă de monstru din Caracal, că au mai fost ”abordate” teme cum ar fi restructurarea inspectoratelor de poliție sau înființarea unui telverde pentru copii.
Pentru că a ”pierdut trenul”, ministrul Vela a scris câteva ore mai târziu că s-a întâlnit, la rândul lui cu Alexandru Cumpănașu, cu care a schimbat idei, dar și a ”îmbrățișat idei”. ”Eu vă spun că discuția a fost pozitivă. Adică a avut câteva idei care oricum noi le aveam și sunt în programul de guvernare, dar mi-a dat o idee care am îmbrațișat-o și este foarte bunî. O idee foarte bună, de a face un TelVerde, astfel încât elevii - într-un mod anonim, să aibă curaj - să prezinte tot ceea ce se întamplă în școală și vizavi de fenomenul educațional și de fenomenul infracțional. Dacă e pe linie infracțională, nu știu, traficanți de droguri, oameni violenți, bătaie în clasă, tot ce înseamnă agresiunea dascălilor față de copii sau a copiilor față de profesori, noi sa fim înștiințați în timp operativ. Am preluat ideea, săptămâna viitoare o să găsim o formulă ca să o implementăm", a spus Marcel Vela.