Gabi Tamaș este distrus. Pancu și-a adus aminte. „Am început să vorbesc urât”

Gabi Tamaș este distrus. Pancu și-a adus aminte. „Am început să vorbesc urât”

Cu patimă exagerată pentru alcool, care l-a adus de mai multe ori în lumina reflectoarelor, ultima dată în Israel, când a fost chiar arestat, Gabriel Tamaș rămâne un fotbalist talentat, care joacă la echipe de top din România.

Cu toate astea, Daniel Pancu, antrenor la Rapid București și fost coleg de națională cu Tamaș, a povestit cum ultimul și-a aruncat în Dâmbovița un ceas foarte valoros, estimat la 18.000 de euro. ”Am stat cu Tamaș după ce venise de la o nuntă, de nu știu unde. Nae Manea, Dumnezeu să-l odihnească, și Florin Manea l-au adus într-o cameră să se odihnească. Ne-am așezat, am început să mâncăm, să bem un pahar de vin. Se făcuse 6-7 seara. Eu voiam să plec de acolo. Tamaș nu voia să plece. La un moment dat, am început să vorbesc urât, i-am zis: Gabi, nu se mai poate, trebuie să mergem! Tamaș a luat-o în serios, dar eu glumeam. Iar când s-a întors, m-a lovit din greșeală cu cotul în nas”, a povestit Pancu.

Povestea a continuat cu un incident care arată că Tamaș nu prea știe ce face la beție. Potrivit lui Pancu, Tamaș și cu Adrian Mutu, ar fi plecat să se distreze la un alt restaurant, iar pe drum acesta și-a aruncat, de nervos ce era, ceasul de 18.000 de euro, în apele Dâmboviței.

Gabriel Tamaș a jucat la mai multe echipe din țară și străinătate. Ultima dată, el a jucat la echipa Hapoel Haifa din Israel, dar a sfârșit în arestul poliției și chiar condamnat pentru că „a fost prins conducând cu 205 km/h pe autostradă și având o alcoolemie de 0.773 mg/l în aerul expirat”, anunță jurnaliștii israelieni de la Sport 1. Pentru această escapadă, Tamaș a fost condamnat la două luni de închisoare, cu suspendare, dar a rămas și fără permis pentru o perioadă de patru ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 2014, Tamaș a fost condamnat în România, pentru distrugere, la opt luni de închisoare, după ce a rupt cu picioarele o ușă termopan, de la intrarea unui bloc din București.