Scandalul Huawei. Trump mută bătălia la Londra

Scandalul Huawei. Trump mută bătălia la Londra

Statele Unite încearcă să convingă Londra să renunțe la echipamentele gigantului telecom chinez

O delegație de oficiali americani este așteptată, luni, la Londra pentru a încerca să convingă Marea Britanie să excludă furnizorul chinez de echipamente de telecomunicații Huawei de la implementarea tehnologiei de 5G pe sol britanic, au declarat două surse apropiate dosarului.

Consilierul adjunct pentru securitate națională al lui Donald Trump, Matt Pottinger, face parte din această delegație din delegație, au spus cele două surse, notează Reuters, fără a oferi detalii suplimentare despre această misiune.

Cu o cifră de afaceri de 93 de miliarde de dolari (81,7 miliarde de euro) în 2017, Huawei este lider mondial în echipamente telecom. Dar Statele Unite acuză gigantul chinez că-și folosește infrastructurile în scop de spionaj.

Până în prezent, americanii nu au prezentat nici o probă pentru a demonstra aceste suspiciuni în timp ce Huawei a respins constant orice acuzații ale Washington-ului.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat pentru Sunday Times că președintele Donald Trump și consilierii săi au amenințat că vor înceta să ofere „anumite informații” Marii Britanii dacă ar implica Huawei în dezvoltarea telefoniei de a cincea generație ( 5G).