Alexandru Cumpănaşu a compus o poezie pentru nepoata lui, Alexandra Măceşanu . El a postat-o pe Facebook, la scurt timp după ce procurii DIICOT au declarat oficial decesul fetei.

Declarație de iubire chiar de Sărbători! Alexandru Cumpănaşu i-a compus o poezie nepoatei sale, Alexandra Măceşanu, una din cele două adolescente care au căzut victime ale monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă. El a făcut acest gest imediat după ce procurorii DIICOT au declarat oficial decesul adolescentei. Alexandru Cumpănaşu a făcut publică poezia pe o rețea de socializare, scriind că părinții Alexandrei dar și el o vor iubi întotdeauna și o vor găsi, anunță romaniatv.net. Ei nu cred că Alexandra este moartă. „O latură pe care nu am făcut-o publică niciodată. Este modul meu intim de a refula în fața celor mai grele momente. Însă tu, IUBIREA NOASTRĂ, meriți să îl împărtășesc cu milioanele de suflete care te iubesc", a mărturisit Alexandru Cumpănaşu.

Poezia compusă de Alexandru Cumpănaşu pentru Alexandra Măceşanu:

"Îngerul din vis

Într-o zi de iarnă tristă Cu un crivăț ce bătea, Nu simțeam a sa putere, Ci pe tine te simțeam

Tristă, calmă, te uitai Către mine cu reproșuri: "Haide-odată, ce mai stai"?

Încercam să îți răspund, Să îți dau o-mbărbătare, Să mă simți că-ți sunt alături, Drag copil și dragă floare

Glasul tău de îngeraș Răscolea totul în mine, Răbufneam a neputință, Ca un nimeni, ca un laș Fiindcă n-am putut să fiu, Cel menit să te salveze, Ș-ai rămas aceste luni, Tot în iadul unor brute...

Mi-aș dori mai mult să simt Un cuțit înfipt adânc, Decât simpla ta privire, Suferind și reproșând!

Nu mai știu ce să-ți promit, Nu mai știu ce să mai sper, Nu te părăsesc vreodată, Înger drag, pierdut în cer...

Nu pot accepta ideea, Ce cu forța mi-e indusă A plecării-ți voluntare Către chin și suferință

Voi lupta până la moarte Pentru tine, draga mea Copilaș al României, Un exemplu și o stea

Ne-ai călăuzit pe toți, Cu curajul tău nebun Spre o Românie nouă Mândră, demnă, în picioare

Am fost orbi - și încă suntem, Nu vedem nici suferința, Nici sclavia, violența...

Mi-aș dori atât de mult Să te știu acasă azi, Cu Irina, Teo, Nelu și cu alți, Ce ți-s dragi

Să te aud din nou râzând, Hârjonindu-te în joacă, Să te-alinți în siguranță, Protejată de părinți

Oridecâte ori vorbim, Te simt cum încerci să-mi dai Câte un indiciu despre Cei ce-ți sunt acum călai

Iară vina ce mi-o port Că nu înțeleg ce-mi spui Nimeni nu mi-o poate lua, Nici durerea din piept...

Ai adus în mine forța Unui om ce-a devenit Peste noapte un călău.. Al brutelor ce te-au rănit!

Sufletul mi-ai curățat Și l-ai scos din adormire Din comodul trai ce-aveam Ca un sclav în devenire

Nu vedeam răul din jur Nu vedeam răul din mine Tu ai scos la suprafață Tot ce-i rău și este bine

Milioane de români Te admiră în tăcere, Îți simt sufletul distrus Și se roagă pentru tine

Nu știu cum de încă poți Să-mi transmiți din când în când Câte-un gând și-o mângâiere Că voi reuși luptând

Ești doar un copil și totuși Dumnezeu te-a construit Să ne dai la toți curajul Ce nici nu am bănuit

Un exemplu de putere, De voință și de forță, Răsplătit cu neputința Unui stat corupt și-nfrânt

Nu-ți ascund că uneori Plâng și-mi urlu disperarea, Însă îmi revin și lupt Pentru că știu că m-aștepți

Te voi căuta pe veci, Drag copil nefericit Chinuit de unii care Au satana în a-l lor piept

Scumpă Alexandra noastră NOI, cu toții te iubim, Te vom cauta și-n stele Așteptând un semn divin

Până atunci eu îți promit Că-i voi pedepsi pe toți Fără milă sau regret, Până când vor implora Mila TA, al TĂU decret!

Mama, tata și cu mine Și o țară-ntreagă, aproape Îi vom prinde pe nemernici Și-i vom chinui cum nici Diavolul când i-a creat Nu i-a obosit din bici

Chiar de uneori resimt Neputința și chiar vina De a te salva, eu știu Că există Dumnezeu Ce-mi va lumina cărarea Către tine, îngerul meu

Până atunci gheața se-așează Peste suflet și pământ Sap, adulmec și îi simt După mirosul ce-l lasă Al fricii ce-ncet cuprind

Știu că vin, că sunt aproape Că voi năvăli năprasnic Sunt isterici, se agită Își acoperă urmele toate Însă frica este-o urmă Ce le domină azi viața Iar eu îi pândesc, din umbră

Simt privirea ta din nou, Mă apasă și mă doare Nu mă ceartă, nu mă strigă Pare doar o resemnare

Este blândă, calmă, fermă Într-un fel, liniștitoare Nu accept vreodată însă Să te cred pierdută-n zare

Doar rezistă, ai răbdare! Nu cedez, știu unde ești Te voi regăsi curând Și te vom iubi cu toții, Milioane pe pământ!".