Cazul Caracal. E incredibil: Tertipurile lui Dincă l-ar putea scăpa

Cazul Caracal. E incredibil: Tertipurile lui Dincă l-ar putea scăpa

În urmă cu câteva luni de zile, pe când „Cazul Caracal” ardea, iar din anchetă nu reieșea nimic concludent, decât că primii criminaliști care au intrat în casa groazei monstrului cu chip de om, au făcut praf cele mai importante probe, fumând la fața locului și aruncând resturi de mâncare, a venit și izbăvirea.

Monstrul care până atunci își bătuse joc de anchetatorii caracaleni, era mâncat. Venise un profiler școlit la FBI, care avea să intre în mintea lui Dincă, iar cazul urma să se rezolve spectaculos, în cel mai scurt timp. Deocamdată, „monstrul din Caracal” s-a cerut la doctor, pe motiv de boală.

Profilerul avea de făcut un lucru simplu: să intre în mintea lui Dincă și de acolo să scoată adevărul despre cele două victime și poate altele, câte or mai fi fost ele. Ce șansă avea Dincă Monstrul, cu cele câteva clase făcute cu chiu, cu vai la Caracal, în fața unui profiler cu studii la FBI? Niciuna!

Unii dintre noi chiar începusem să ne facem scenarii în cap. Există un caz celebru în America anilor ’70 când un psiholog criminalist, aflat în taximetru în drum spre aeroport, cât a durat drumul, pe baza datelor furnizate de anchetatorii FBI de la fața locului, l-a descris pe criminal perfect, astfel încât în câteva ore, poliția a reușit să pună mâna pe suspectul care corespundea datelor furnizate de expert, care ulterior s-a dovedit a fi chiar criminalul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Speram că așa se va întâmpla și acum. Că Dincă, cu mintea descâlcită de profiler, le și spune procurorilor tot adevărul. Să-i ducă țintă la locurile unde ar trebui să fie cadavrele fetelor sau rămășițe din ele, dacă tot spune că le-a omorât. Din păcate, n-a fost deloc așa.

Mărturii bizare

Ca să ne dumirim cât de mult s-a avansat în descâlcirea cazului, trebuie să ne întoarcem la a doua zi când a izbucnit scandalul din Caracal, adică pe 27 iulie. Avocatul din oficiu al lui Dincă iese în fața porții casei acestuia, în spatele căreia criminaliștii caracaleni făceau praf probele, și ne spune că acuzatul a mărturisit: el este cel care le-a ucis pe cele două fete date dispărute!

Condițiile în care a mărturisit sunt dintre cele mai bizare. Un polițist din București, venit la rude la Caracal, care nu avea nicio treabă cu cazul, a fost chemat rapid de Dincă să-i mărturisească lui și numai lui adevărul. Iar Dincă i-a spus tot.

Apoi, în locul lui a venit profilerul, să se bată pe viață și pe moarte cu mintea lui Dincă. Și tot n-am aflat nimic. Procurorii nu spun ce probe concrete au, care să ateste că arestatul lor nu minte. În schimb, monstrul descifrat de profiler se îmbolnăvește și se cere la spital.

„Monstrul din Caracal”, din nou la spital pentru expertiză psihiatrică

Pare că a devenit o obișnuință. Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul disparițiilor celor două fete, Luiza Melencu și Alexandra, a fost internat, din nou, în spital. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul Penitenciar Jilava. Sunt surse care spun că arestatul suferă de diabet și că nu a respectat regimul impus de medici, transmite România TV. De asemenea, acesta ar mai suferi şi de o depresie, motiv pentru care medicii ar putea să-l evalueze din nou din punct de vedere psihiatric.

De altfel, Gheorghe Dincă a mai fost internat la psihiatrie în urmă cu 9 ani. Monstrul de la Caracal a stat internat timp de 11 zile la secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru tratament. Diagnosticul pus pe fișa sa a fost: sindrom anxios depresiv.

La externare, medicii au precizat ca și diagnostic principal: „Tulburări organice de personalitate și de comportament datorate unei boli, vătămări și disfuncții cerebrale”. Ca diagnostice secundare au fost trecute pe fișa medicală: „Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului, sindromul de dependență, sindrom amnezic, hepatită alcoolică”.

Principalul suspect al crimelor din Caracal a fost transferat, pe 1 octombrie, din Arestul Central al Capitalei, la Spitalul Penitenciar Jilava pentru mai multe proceduri în anchetă. Experţii trebuiau să stabilească dacă Dincă a avut sau nu discernământ atunci când a comis crimele de care este acuzat.

Decizia care îl poate ține după gratii

Expertiza este un pas important în anchetă pentru că în funcţie de rezultat, el va fi sau nu pedepsit. Nu s-a făcut atunci expertiza de către comisia de specialitate. Apoi, EVZ a dezvăluit, pe 17 octombrie că, în condițiile în care la dosarul crimelor din Caracal probele se bazează pe mărturia suspectului și mai puțin pe probele biologice, concluzia expertizei medico-legale psihiatrice poate avea un rol determinant în trimiterea în judecată a mecanicului acuzat de răpirea și uciderea celor două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Surse judiciare ne-au precizat că DIICOT a dispus efectuarea a două expertize distincte medico-legale psihiatrice în comisie de „primă expertiză medico-legală”, ce pot fi continuate cu o nouă expertiză medico-legală, constituite din medici specialişti psihiatrii şi psihologi acreditaţi de Ministerul Sănătăţii la propunerea INML. Probabil că doar acum, când se apropie termenul de a fi trimis în judecată, Gheorghe Dincă va fi dus în fața comisiei de specialitate și expertizat.