Misterul mesajului din Atlanticul de Nord. Furtuna și scroafa. Reporter de Cursă Lungă
- Mihnea-Petru Parvu
- 14 decembrie 2019, 07:00
Se întâmpla în iarna lu’ 1994. Eram îmbarcat pe cargoul de 8700 TDW Hagieni, cu care plecasem din Constanța către America în noaptea dintre opt spre nouă decembrie
Trecusem de Gibraltar de o săptămână, în marș către Philadelphia, și un bulău nasol ne măcina cu valuri de hulă lungă, de nu puteai nici să dormi cum trebuie, nici să mănânci haleală caldă, că-i săreau oalele de pe plită lu’ nea Ilie Năstase, un bucătar din Hârșova. Avea nava o mișcare d-aia, de șurub, care te băga’n depresie. Doar de Crăciun am avut o zi în care vaporul s-a oprit din tangaj și ruliu, după care iar nasuleală.
Seara, io cu Paul Apostol – fost reporter al EVZ în anii ’90 – și el supercargo la bord – împreună cu Bogdan Milea, un radiotelegrafist cu un nas ca o etravă de distrugător, ne strângeam la mine în cabină și, în bălăngăneala aia, încingeam câte un joc de 66 sau o „Licitație” să mai omorâm timpu’. Și, apare retegistu’ cu pricina și începe: „Bă, nu știu cum să vă spun, că n-am voie, da’ nu pot să nu vă zic... Că e secret profesional, dar...”. Noi, curioși; „Zi, bă, nasolule, care-i buba?”. Până la urmă, se sparge: „Băi, secundu’ a primit o radiogramă de la nevastă-sa. N-are decât trei cuvinte: «Gestanță 9 STOP Soția STOP». I-am dat-o și era foarte fericit. Să mor de pricep...”. Noi să ne tăvălim de râs: „Las’, bă că spune el singur de ce-i vorba, că doar nu e gravidă nevastă-sa cu nouă copii!”.
Pentru neofiți e bine de știut că, până la sfârșitul anilor ’90, comunicațiile la bordul navelor se făceau exclusiv prin telegrafie, în limbaj Morse. Internetul nu era încă în schemă, așa că retegistu’ navei lua legătura, la anumite ore, cu Radio Coasta Constanța, de unde primea atât informații de la armator cât și radiograme private pentru membrii echipajului. Care telegrame erau destul de scumpe, că se plătea la număr de cuvinte, ca la „mica publicitate” din ziare. Cel mai probabil, ne-am gândit noi, s-o fi gândit nevastă-sa să facă economie, că și căpitanu’ era cam chitros și cu arici în buzunare.
Și așa a și fost, s-a dovedit. A doua zi, seara, ne cheamă secundu’ la el în cabină. Eram fo șase-șapte inși, inclusiv comandantul vaporului, unu’ pe nume Dorel Iftodi, despre care am auzit că a lăsat docu’ la apă la Belem, pe Amazon, în Brazilia, acu’ câțiva ani, că l-au găsit mort în cabină cu o curvă braziliană care îl jelea nevoie-mare.
Și scoate secundu’ două-trei sticle de Metaxa, pe care le luase de la Pireu, unde făcuserăm bunkerajul. Mă rog, tot vaporul era burdușit cu cocârțu’ grecesc că atunci când a început să descarce ship-chandler-ul lăzile de coniac și bax-urile de Assos mai să ne canarisim.
Ne toarnă omu’ în pahare și dă din el: „Fraților, sunt fericit!”. Și, am aflat secretul radiogramei. Îi fătase scroafa nouă purcei.