Un agricultor a fost găsit sfârtecat! „S-a năpustit dintr-o dată asupra victimei"

Un agricultor a fost găsit sfârtecat! „S-a năpustit dintr-o dată asupra victimei"

Trupul unui agricultor în vârstă de 55 de ani a fost găsit sfârtecat.

Victima, în vârstă de 55 de ani, a fost atacată, joi, de un tigru, pe o plantaţie de cafea din provincia Sumatra de Sud. O persoană care îl însoţea pe agricultor a apucat să-l avertizeze, însă în zadar. ''Tigrul s-a năpustit dintr-o dată asupra victimei", a declarat vineri pentru AFP un reprezentant al poliţiei locale, Ferry Harahap.

Acest deces vine la o săptămână după ce un alt agricultor a fost atacat într-o zonă învecinată, în apropiere de Pagaralam.Luna trecută, tigrii au sfâşiat un agricultor şi au rănit grav doi turişti indonezieni, în două incidente petrecute separat în aceeaşi provincie.

Un responsabil al agenţiei locale pentru conservarea tigrului de Sumatra, Martialis Puspito, a dat vina pentru aceste incidente pe activităţile umane excesive, care sunt responsabile, potrivit spuselor sale, de distrugerea habitatului acestei specii. ''Nu putem vâna tigri pentru că jungla este habitatul lor, aşa că depinde de oameni să se ţină departe'', a spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News