Summitul NATO de la Londra a fost ocazia cu care multe din temele politicii interne a statelor membre, turbulențelor din relațiile internaționale și eșafodajul global de securitate au putut fi abordate franc, principial și deschis.

La 70 de ani de existență, Alianța își reafirmă valorile, coeziunea, solidaritatea și principiile de bază și continuă să se adapteze la evoluțiile în curs, oricât de tectonice ar fi schimbările bruște pe care le înregistrăm în fiecare zi.

 Summitul NATO care a consumat ieri a doua zi, cea în care s-a desfășurat Consiliul Nord-Atlantic, a fost și cea care a clarificat și separat apele. Practic, Alianța revine la criteriile și abordările multilateralismului clasic pe baza căruia a fost fondată, acolo unde dezbaterile vizează interesele comune ale tuturor membrilor, deciziile și acțiunile vizează obiectivele convenite de către toți aliații - de ieri în număr de 30 prin alăturarea Macedoniei de Nord. În schimb reuniune a marcat ferm respingerea implicită a abordărilor unilaterale, a excepționalismului și a aducerii în summituri și în agenda NATO a numeroaselor probleme interne ale statelor membre sau ale problemelor bilaterale între diferitele state membre.

NATO este o alianță vie, democratică și vibrantă, cu atât mai mult în vremuri în care turbulențele aduc amenințări, risuri și provocări tot mai multe și mai variate la nivelul securității și apărării comune aliate. De aici vine și forța Alianței: din capacitatea de a discuta franc lucrurile și de a lua în considerație toate preocupările aliaților. Pe de altă parte, nu trebuie confundate elementele ce țin de nevoi politice interne, ca cele manifestate de către Statele Unite, Franța sau Turcia - dar și alți aliați, într-o formă poate mai puțin vocală sau mai puțin publică - sau diferențele de abordare dintre actori distincți, pe relația bilaterală, cu acțiunile, abordările sau problemele Alianței în întregul său.

De altfel, NATO a trecut nu o dată prin etape în care divergențele dintre actori pe diferitele teme au fost foarte vii și prezente: încă de la criza din 1956 a Canalului de Suez, trecând prin războiul din Irak 2003 sau prin confruntarea Grecia-Turcia în Cipru sau pe temele delimitărilor din Marea Egee, diferențe între actori și state membre NATO au afectat Alianța, dar de fiecare dată aliații au știut să separe apele. Așa și de această dată: diferențele și divergențele au fost discutate în plan bilateral – Alianță-SUA, Alianță-Turcia, Franța-SUA – în marja reuniunii, iar relațiile particulare, ambițiile individuale sau abordările distincte neagreate la nivelul Consiliului Nord-Atlantic nu au afectat calitatea acțiunilor Alianței sau coeziunea și solidaritatea aliată. Fără teme tabu sau de neabordat, ascultând fiecare membru, preocupările și propunerile sale, dar asumând doar elementele ce țin de misiunea și obiectivele NATO.

 Am putut înregistra și la acest nivel surprize relevante, cu un Președinte Donald Trump cel mai mare apărător al Alianței chiar în fața Președintelui Franței, așa cum tentația de a lega acțiuni și interese individuale nepreluate de către NATO în teme de blocaj ale operațiunilor din cadru aliat, au fost respinse. De altfel, e de remarcat achiesarea în comun la documentul final, asumat de către toate statele membre, prin care se închid cele mai stringente teme de dezbatere.

De altfel abordarea s-a făcut cu nuanțe și cu atenție. Acolo unde preocupările unui stat membru au corespuns cu interesele, abordările și rolul Aliat, ele s-au regăsit într-o formă direct asumată de statele membre, acolo unde preocupările au justificat nevoia unor schimbări și adaptări, ele au fost incluse în procesul de reflecție, așa cum acolo unde evoluția necesită adaptare și recalibrarea opțiunilor, elementele sunt pregătite și în domeniul dezvotărilor componentei politice și strategice a NATO.

Astfel, preocupările Președintelui SUA, Donald Trump, privind asumarea responsabilității comune financiare la nivel aliat și respectarea Angajamentului financiar pe dimensiunea de apărare – 2% din PIB pentru apărare și minimum 20% pentru noi capabilități – s-au regăsit în acțiunile lansate încă de la summitul din Newport Beach, Țara Galilor, 2014, traduse în 130 miliarde creștere a investițiilor statelor aliate în Apărare, cu țintă 2024 când sum ava ajunge la 400 miliarde pe state non SUA. Iar angajamentul se regăsește deja în documentul summitului aniversar la paragraful 2. La fel și preocuparea pentru securitatea legată de noile tehnologii, inclusiv rețeaua de comunicații 5G.

Preocupările Președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan vizând recunoașterea comună a organizațiilor teroriste și lupta împotriva terorismului se regăsesc în asumarea de către alianță ca amenințare a terorismului și a modului de raportare aliat concret față de acest flagel, și în termenul de referință pentru viitoarea Comisie pentru redactarea strategiei și a componentei politice a NATO, ca formulă de reînnoire a Conceptului Strategic de la Lisabona. Ideea vehiculată în spațiul public vizând legarea unei anumite recunoașteri de planurile de apărare pentru zona Baltică și Polonia au fost respinse de plano, pe baze principiale: recunoașterea ca organizații teroriste se face de către fiecare stat în parte și doar formula convenită la nivelul tuturor Aliaților se poate transforma în element comun asumat de NATO ca întreg și se poate regăsi la nivel aliat(cum avem referirile la Al Qaeda sau Daesh/ISIS, autointitulat Stat Islamic în documente NATO).

Pe de altă parte condiționarea elementelor fundamentale ce țin de responsabilitățile aliate de elemente, avantaje sau solicitări ce țin de politică internă și momente electorale, cu valoare de întrebuințare în legătură cu propriul public, a fost respinsă de către aliați. De altfel și Turcia a fost de acord cu soluția pe această problematică, regăsită în documentul final, ca și Franța, care a fost în aceeași categorie, achiesând în final la formulările convenite ale declarației finale, care sunt evident în contradicție cu o “Alianță în moarte cerebrală”, și cu acțiunile și pașii ce marchează întărirea relației transatlantice, a apărării comune în flancul Estic, inclusiv pe temele ce vizează amenințările ce provin de la diferitele acțiuni agresive generate de Federația Rusă.

 Pe această dimensiune, preocupările legitime ale Președintelui Franței Emmanuel Macron privind coeziunea și coerența alianței s-au regăsit în formulările din document care reprezintă angajamente la cel mai înalt nivel ale tuturor aliaților, în timp ce preocuparea pentru coerența în spații terțe și operațiuni în care nu e prezent NATO, dar sunt prezenți aliați din cadrul NATO, a fost trecută în spațiul termenilor de referință și a temelor discutate în viitoarea comisie de reflecție asupra strategiei și dimensiunii politice ale Alianței. Pe de altă parte, și președintele francez a achiesat la formulările care contrazic moartea cerebrală a Alianței, dar și cu renunțarea la invocarea obligației neformulată în nici un document ca aliații să-și apere interesele unul altuia în terțe spații.

De fapt, NATO revine, în ședințele sale, la fundamentele pe care se întemeiază de la fondare, în 1949: la ceea ce este asumat ca obiectiv aliat și la angajamente luate în comun și părăsește tentația excepționalismului oricui sau a dorințelor de a exporta la nivel aliat dispute sau divergențe bilaterale, ca și interese individuale ale unui stat sau altuia. Dacă există un angajament, o abordare comună, o misiune comună a NATO, toți aliații se conformează. Dacă lucrurile vin pe o relație bilaterală sau interese individuale în terțe spații, grupul de reflecție constituit cu această ocazie va stabili care e modul de comportament adecvat în viitor, unde trebuie propuse adaptări, revizuiri sau reguli noi care să se subsumeze, însă, principiilor convenite ale coeziunii și coerenței aliate, iar pe baza acestor propuneri, Consiliul Nord Atlantic va decide în final, așa cum e statutar.

Summitul de la Londra este important și pentru afirmarea fără dubiu a coeziunii, coerenței și solidarității aliate, asumate de toți membrii, dar și pentru marcarea, din nou, a capacității de adaptare a Alianței la realitățile de azi și la evoluțiile mediului de Securitate. Adaptarea vizează, totodată, și îmbunătățirea relațiilor dintre statele membre, și pe cea de raportare comună către state sau actori terți, exteriori Alianței, acolo unde este cazul, dar e menită să stabilească și să dea liniile directoare comune ale abordărilor viitoare deopotrivă a Chinei și a Rusiei, a terorismului și atacurilor cibernetice, a domeniului al cincilea aliat - spațiul, după cel cibernetic, dar și a securității umane și noii generații de amenințări, care vor fi evaluate de către grupul de lucru pentru viitoarea strategie Aliată.