Dosarul Colectiv se încheie. Primul verdict va fi anunțat săptămâna viitoare
- Andi Miron
- 22 noiembrie 2019, 09:39
Dosarul Colectiv se apropie de final, după ce Tribunalul București a finalizat cercetarea judecătorească. Luni, procurorul de ședință va cere pedepse pentru inculpații din dosar, iar avocații părților vătămate își vor prezenta pledoariile finale.
Incendiul de la Clubul Colectiv a avut loc pe data de 30 octombrie 2015, iar procesul privind tragedia a început abia în aprilie 2016. Printre persoanele trimise în judecată se numără Cristian Piedone - fostul primar al Sectorului 4, aptronii clubului și doi pompieri. Lunea viitoare va fi prezentat părților primul rechizitoriu cu privire la fostul edil și la funcționarii primăriei, cu privire la neregulile administrative din clubul groazei, în care și-au găsit sfârșitul 65 de tineri, iar 186 au fost răniți.
Verdictul în Dosarul Colectiv a fost amânat după mai multe contestații, diverse chestiuni procedurale și pensionarea magistratului căruia i-a fost repartizat dosarul.
Așadar, luni vom afla primul verdict și cel mai probabil, anul viitor va face un apel. În total, daunele estimate în Dosarul Colectiv se ridică la peste 200 de milioane de euro. În total, au fost audiați peste 200 de martori.
Gafele din Colectiv, recunoscute
Greșelile care au generat tragedia de la Clubul Colectiv au ieșit la suprafață sau cel puțin, o parte din ele. Marian Moise, unul dintre pirotehnistul care a montat artificiile din clubul groazei, a dezvăluit în fața judecătorului greșelile care au contribuit la dezastrul din 30 octombrie 2015.
Marian Moise a recunoscut în fața instanței faptul că nu și-a îndeplinit atribuțiile. Mai exact, pirotehnistul nu a efectuat instructajul tehnic înainte de eveniment, deși potrivit legislației, este obligat să facă acest lucru.
În plus, Marian Moise a dezvăluit faptul că nu a verificat cu atenție stingătorul aflat în apropierea artificiilor, care dacă ar fi funcționat, cel mai probabil, masacrul nu ar fi avut loc.