Crima care a șocat Anglia. Un român, condamnat la închisoare pe viață!

Crima care a șocat Anglia. Un român, condamnat la închisoare pe viață!

O crimă produsă în aprilie anul acesta a șocat regiunea Kent, din Anglia.

Dumitru Palazu, bărbatul în vârstă de 48 de ani care l-a înjunghiat mortal pe Alexandru Constantinescu într-un parc de rulote de lângă Canterbury, a fost condamnat la închisoare pe viață! Conform presei locale, Palazu va petrece 30 de ani în spatele gratiilor înainte să aibă dreptul de a cere eliberarea condiționată.

Pe 7 aprilie, în parcul de rulote Brotherhood Wood, de lângă Canterbury, în care locuiesc majoritar români din Craiova și Călărași, Alexandru Marin Constantinescu a fost cu un cuțit înfipt în piept. Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care Palazu aleargă spre Constantinescu și îi strigă că o să-l taie. Pe imagini se vede cum cei doi se lovesc cu pumnii, iar la un moment dat Dumitru Palazu înfige pumnalul în Alexandru Constantinescu și apoi fuge.

La proces, criminalul a pledat vinovat pentru omor din imprudență, dar nu a recunoscut crima. Judecătorii de la Tribunalul din Maidstone Crown l-au găsit, totuși, vinovat pentru uciderea lui Constantinescu și i-au dat pedeapsa maximă: închisoare pe viață! Abia peste 30 de ani va putea solicita eliberarea condiţionată, scrie publicația Kent Online.

Condamnat pentru omor și-n România

Dumitru Palazu este la a treia crimă comisă. În mai 1989, a fost condamnat pentru ucidere din culpă – într-o altercație, și-a lovit victima cu pumnul în față, iar în urma căzăturii aceasta a murit.

Apoi, în 2009, a fost din nou condamnat, de data asta pentru lovituri cauzatoare de moarte. Și-a omorât în bătaie propriul socru! Și în acest caz, criminalul a beneficiat de clemența justiției din România, ieșind din închisoare după doar câțiva ani.