Iarnă neobișnuită! Prognoza de ultim moment a meteorologilor
- Condos Magda
- 11 noiembrie 2019, 09:05
Luna noiembrie se va caracteriza prin temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă
Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie , luna noiembrie se va caracteriza printr-o vreme frumoasă, temperaturile fiind mai mari decât cele normale pentru această perioadă.
Și în primele zile ale lunii decembrie vremea va fi călduroasă , frigul și gerul urmând să se instaleze în România în cursul lunii ianuarie, cel mai probabil, scrie www.cancan.ro,
„În noiembrie, este posibil să se încheie cu temperaturi ușor peste normal și chiar primele zile ale lunii decembrie să arate așa. O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea din ianuarie încolo”, a declarat, la Realitatea Plus, în emisiunea „Săptămâna de vreme”, Florinela Georgescu, director Meteorologie Operaţională ANM.
„Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarnă care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influența Mării Mediterane, în sensul că par a fi mai multe precipitații și temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar și posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis că e undeva pe medie. Așa arată o iarnă normală în România”, a mai declarat Florinela Georgescu.
Aceasta spune că românii trebuie să se aștepte și la precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. „Normalul temperaturilor va însemna că noaptea să avem și temperaturi negative, în luna decembrie să apară și temperaturi sub -10 grade, apar și primele episoare de ger, și categoric în zonele montane, la orice episod de răcire a vremii, trebuie să ne așteptăm că precipitațiile să fie și sub formă de lapoviță și ninsoare”, a mai precizat directorul Meteorologie Operaţională ANM, Florinela Georgescu.
Temperatura minimă absolută s-a înregistrat în data de 25 decembrie 1998 , la Întorsura Buzăului, ea fiind de -34,5ºC. iartemperatura maximă absolută a lunii decembrie în România a fost de 23,4º Grade Ceslsius, fiind înregistrată la Câmpina pe 5 decembrie 1985.