Apare al patrulea mastodont Auto din lume

Apare al patrulea mastodont Auto din lume

Compania Fiat-Chrysler dorește o alianță cu consorțiul PSA (Peugeot – Citroen) pentru a crea un nou gigant în industria automobilelor.

Fuziunea dintre cele două societăți ar da naștere celui de-al patrulea constructor mondial, din punct de vedere al vehiculelor vândute, după coloșii Volkswagen, alianța Renault-Nissan-Mitsubishi și Toyota.

Cele două grupuri, care au împreună ca angajați peste 400.000 de persoane în lumea întreagă, au confirmat miercuri dimineață negocierile pentru crearea numărului 4 mondial în sectorul auto.

Anunțul a fost pe placul investitorilor: către orele 15 GMT, PSA câștigase 2% la bursa din Paris, în timp ce Fiat Chrysler Automobile (FCA) câștiga peste 9% la bursa din Milano.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acordul alianței ar urma să se „realizeze repede”, a declarat o sursă apropiată dosarului pentru La Tribune. Foarte probabil, fuziunea va fi anunțată joi, 31 octombrie.

Președintele director al PSA, Carlos Tavares ar urma să devină director general al noii entități, al cărei consiliu de administrație ar urma să fie prezidat de patronul FCA, John Elkann, moștenitorul dinastiei Agnelli.

PSA a vândut 3,9 milioane de vehicule anul trecut, având o cifră de afaceri de 74 de miliarde de euro. La rândul său, FCA a vândut 4,8 milioane de vehicule, pentru 110 miliarde de euro.

Cele două controlează mărcile: Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Jeep, Lancia, Maserati, Opel, Peugeot și Vauxhall.