Președintele Camerei Comunelor, John Bercow, a reușit un nou hocus-pocus procedural, prin care aruncă la Sfântul Așteaptă votul pentru Brexit.
Premierul Boris Johnson intenționa să supună luni la vot acordul pe care l-a încheiat joia trecută cu Uniunea Europeană. Însă președintele Camerei Comunelor a informat guvernul că un vot pe această chestiune nu poate avea loc, deoarece ar însemna că parlamentarilor li se adresează de două ori aceeași întrebare.
Sâmbătă, premierul Johnson încercase din nou să supună la vot acordul cu UE, dar Bercow, un vajnic oponent al Brexitului, a manevrat în așa fel încât să fie votat în schimb un amendament care stabilea amânarea votului.
În schimb, a spus luni Bercow, în locul unui vot decisiv – DA sau NU privind acordul - el se simte mai tentat să urmeze procedura prin care Marea Britanie să negocieze ieșirea din UE prin intermediul parlamentului, nu a guvernului.
„În substanță, moțiunea de astăzi este aceeași ca aceea de sâmbătă, iar Camera Comunelor a tranșat chestiunea. Situația de astăzi este în substanță aceeași”, a spus Bercow. „Decizia mea este că moțiunea (privind acordul cu UE) nu va fi dezbătută astăzi, deoarece ar fi repetitiv și împotriva disciplinei.”
Recapitulând: deși Camera Comunelor a decis sâmbătă să AMÂNE votul asupra acordului pentru o dată ulterioară, Bercow susține că parlamentarii s-au pronunțat asupra acestei chestiuni.
Pentru prima dată în istoria politicii moderne, o AMÂNARE este luată drept o DECIZIE. Dar nici o măsură nu este suficient de abjectă – nici la Londra, nici la Bruxelles – pentru a împiedica punerea în aplicare a voinței exprimate democratic de poporul britanic în iunie 2016, respectiv ieșirea din Uniunea Europeană.