Loganizarea, marele razboi al micilor giganti

Loganizarea, marele razboi al micilor giganti

Succesul modelului Logan al celor de la Renault a declansat o adevarata cursa a "masinilor lumii a treia".

Fenomenul Logan” a capatat proportii in conditiile in care cererea de masini accesibile ca pret este in continua crestere, in special pe pietele emergente. Constructorii auto au inceput sa acorde prioritate masinilor ieftine, din sectorul „compact” sau „supermini”, in care a fost inclus si modelul Dacia Logan.

Strategii de la Renault au gasit, se pare, „formula de aur” a ecuatiei dimensiuni-dotari-pret, iar succesul de piata al modelului Logan devine o strategie adoptata si de alti mari producatori auto.

Dacia Logan, sub design-ul sau uracios, ascunde o stralucita regandire a metodelor de asamblare mai vechi, manuale. Componentele suspensiei sunt moderne, dar elementele de caroserie sunt sudate de muncitori, si nu de roboti, cum s-ar lucra intr-o fabrica vest-europeana  ori japoneza.

„O astfel de masina ieftina nu ar putea fi produsa in Europa Occidentala. Ar fi nevoie de utilizarea radicala a unor componente rezultate dintr-o tehnologie inferioara sau mai putine componente, precum si mana de lucru mai ieftina”, a apreciat Carl-Peter Forster, seful Opel.

Logan nu este totusi cea mai ieftina masina de pe piata din segmentul ei si nici nu a avut aceasta pretentie, iar viitorul promite alte vehicule cu preturi minuscule. Grupul indian Tata, spre exemplu, a anuntat ca anul viitor va lansa cea mai ieftina masina cu patru usi si patru locuri  - undeva la 1.700 de euro bucata.

Lupta pentru „masina tuturor”

La baza succesului sau pare a fi cooperarea intre filiale din mai multe tari cu mana de lucru ieftina, sub bagheta Renault. Multe alte companii au incercat totusi sa-l depaseasca, avand proiecte viabile din punct de vedere tehnic si economic. Astfel de proiecte au fost numite sau poreclite „masina lumii”, „masina populara”, „masina lumii a treia”, „masina saracului”, „masina tuturor”.

Potrivit legendei, Logan s-a nascut prin 1999, cand seful Renault, Louis Schweitzer, a mosit ideea unui vehicul „modern, fiabil si accesibil”, asa-numitul Proiect X90. Anuntul venea la nici un an dupa cumpararea Dacia. X90/Logan a fost lansat oficial in 2004, avand o singura destinatie precisa: pietele emergente, intre care tarile ce contribuiau la fabricarea masinii - Romania, Turcia, Iran, Rusia si India. Concurenta

Un succes greu de egalat

Reteta „Logan” nu explica succesul mai mult decat modest al unei alte „masini mondiale”, Fiat Palio/Albea, un concept pus in practica incepand cu 1996, initial in tari de pe trei continente (America de Sud, Europa si Asia). Modernizat exterior in doua randuri si dotat cu accesorii cel putin egale, nu se poate spune ca modelul „a prins”.

Si Volkswagen, dupa ce a ajuns pe culmi vanzand vehicule in spiritul numelui firmei, a renuntat de ani buni la strategia masinilor ieftine, dar a anuntat ca intentioneaza sa produca una si mai ieftina decat Loganul (dupa ce nu a reusit sa impuna modelele Lupo - ulterior Fox - si Polo).

India, Camp de Batalie

Renault coboara stacheta la 3.000 $   In India, Loganul de 7.500 de dolari are o concurenta puternica, in conditiile in care constructorii Renault, Nissan sau Tata Motors au anuntat in ultimele luni ca se pregatesc sa lanseze cele mai ieftine autovehicule din lume. In India, modelul Marutti 800 este cel mai ieftin de pe piata si costa totusi cel putin 4.500 de dolari.

> Renault intentioneaza sa produca si sa comercializeze in India o masina al carei pret de vanzare ar urma sa fie cuprins intre 2.000 si 3.000 de dolari. Asa a lasat de inteles presedintele companiei, Carlos Ghosn, cu ocazia unei vizite recente in India, la lansarea modelului Logan. Potrivit „Le Monde”, compania franceza ataca, de aceasta data, gama automobilelor mici, mai putin saturata decat aceea a celor compacte ori medii. Pe de alta parte, potentialul pietei este imens, cu 45 de milioane de soferi care nu au reusit  sa-si achizitioneze pana acum un automobil si a caror putere de cumparare este in crestere.

> Nissan se gandeste serios sa lanseze un model de autoturism cu un pret mai mic de 3.000 de dolari, insa nu a facut publice planurile detaliate privind acest proiect. Cel mai probabil, modelul ar urma sa fie produs tot in India.

> Tata Motors vrea sa „sparga” insa orice oferta a competitorilor, cu o masina „pentru saraci”, care va fi lansata la sfarsitul anului viitor si va costa, potrivit planurilor, doar 1.800 de dolari. Oficialii de la Tata spun ca masina va fi viabila si una dintre cele mai ecologice de pe piata indiana.

> Volkswagen testeaza in Germania un concurent puternic pentru Logan. Modelul, denumit de presa occidentala „Volkswagen Logan”, va fi destinat pietei europeane si segmentului de autoturisme low-cost, pe care astazi Dacia Logan este lider incontestabil.

> Fiat pregateste un nou concurent pentru Logan. Modelul, un succesor al gamei Palio, va fi produs in Brazilia si Turcia in a doua jumatate a acestui an. (Adelina Vlad)

Opiniile specialistilor

Pro

> Tot mai multi isi vor putea permite o masina noua. > Va creste libertatea de miscare si va scadea dependenta de transportul public - ineficient, incomod si nesigur. > Teoretic, va spori siguranta in trafic, prin inlocuirea progresiva a autoturismelor vechi, cu carente tehnice. > Printre atatea autoturisme banale, o minima crestere a bugetului alocat achizitiei unei masini - deci alegerea unui model mai putin popular - va oferi oricarui potential cumparator sansa de a parea mai istet si mai potent din punct de vedere financiar. (Cristian Ionescu, editor auto)

Contra

> Este o masina banala, de o calitate modesta, de pe care se curata vopseaua ca o oja proasta. > Seamana prea mult cu o manea. Fredonabila, usuratica, dar de ascultat doar la chefuri cu scandal. > Au devenit deja prea multe, rapind din valoarea diversitatii si insistand pe latura chinezeasca a uniformelor. > Este deranjant sa observi in traficul din ce in ce mai aglomerat romani tristi ca nu si-au permis o alta masina, cu indexul in nas la volanul unui prea incapator Logan. (Laurentiu Ciornei, editor coordonator)

Ne puteți urmări și pe Google News