Liderul opozitiei georgiene, arestat la Berlin

Liderul opozitiei georgiene, arestat la Berlin

Politia germana l-a arestat marti noaptea, la Berlin, pe seful opozitiei georgiene, Irakli Okruasvili, a carui arestare a provocat in Georgia demonstratii masive inabusite in forta de regimul presedintelui Mihail Saakasvili, informeaza Reuters.

Potrivit „Berliner Zeitung”, Okruasvili a fost arestat in baza unui mandat international emis de Georgia, tribunalul din Berlin urmand sa decida asupra cererii de extradare emise de Tbilisi in urmatoarele sase saptamani. Arestarea lui Okruasvili pune intr-o pozitie incomoda guvernul de la Berlin, in contextul evenimentelor recente din Georgia.

Fost ministru al apararii si aliat al presedintelui Saakasvili, Okruasvili, in varsta de 34 de ani, a fost arestat si acuzat de deturnare de fonduri, dupa ce s-a certat cu presedintele tarii si l-a acuzat de coruptie si planificarea asasinarii unui proeminent om de afaceri.

Saakasvili a respins acuzatiile, dar nu s-a limitat numai la atat. 24 de ore mai tarziu, Okruasvili, a fost arestat pentru deturnare, fiind eliberat contra unei cautiuni de 6 milioane dolari, dupa ce si-a retras acuzatiile la adresa presedintelui. Fugit in Germania, Okruasvili a revenit cu acuzatiile impotriva lui Saakasvili, declarand ca si-a retractat alegatiile sub presiune.

Actiunea justitiei georgiene a generat ample proteste de strada, inabusite in forta de regimul Saakasvili, dupa decretarea starii de urgenta. Dispersarea violenta a demonstrantilor a dus la demisia lui Saakasvili si convocarea de alegeri anticipate, dar si la o tensionare a relatiilor lui Saakasvili cu Occidentul, pana atunci un sustinator al presedintelui venit la putere in 2003 in timpul Revolutiei Rozelor.

Ne puteți urmări și pe Google News