Cocis: "Bulgarii au fost mai determinati decat noi"
- Adam Popescu
- 19 noiembrie 2007, 02:00
Revenit in circuitul echipei nationale dupa o accidentare care l-a tinut departe de gazon timp de mai multe luni, Razvan Cocis a fost folosit de Victor Piturca in ultima jumatate de ora a disputei de la Sofia.
Fotbalistul de la Lokomotiv Moscova nu a avut insa o evolutie stralucitoare si recunoaste ca bulgarii ne-au fost superiori.
EVZ: Razvan, ce ne-a lipsit sa scoatem un rezultat bun contra Bulgariei? Razvan Cocis: S-a vazut, cred, ca bulgarii au fost mai determinati decat noi. Au fost mult mai ambitiosi. Nu stiu din ce s-a nascut aceasta determinare a lor, dar cert este ca le-a folosit.
Selectionerul v-a certat dupa meci? Normal ca ne-a certat. Este prima noastra infrangere in actualele preliminarii si cred ca nimanui nu i-a cazut bine acest esec, mai ales dansului. Pot spune ca am avut si ghinion la ocaziile clare de gol pe care le-am avut.
Conform rezultatelor directe, Bulgaria este mai buna decat Romania. Cum comentezi? Bulgarii ne-au batut acum, ne-au luat un punct la Constanta, dar asta nu inseamna insa ca sunt mai buni. Noi am fost mai constanti. Asa am reusit sa mergem la Euro.
De atmosfera de pe „Vasil Levski” ce parere ai? Pacat de incidentele care au avut loc in tribune. Mare pacat. Am auzit ca si in afara stadionului s-au inregistrat violente.
Te asteptai sa revii acum la echipa nationala dupa accidentarea suferita? Tot timpul am sperat, chiar daca unii au fost in stare sa spuna ca nu voi mai juca niciodata fotbal.
URARE
Mihailov: „Sa fiti sanatosi!”
Borislav Mihailov, presedintele Federatiei de Fotbal a Bulgariei, a vazut meciul alaturi de Mircea Sandu, omologul sau roman. Fostul mare portar radia, la final, de fericire. „Suntem mai buni decat Romania. Cel putin, in aceasta seara asa a fost”, a spus Mihailov.
„Sunt mandru de echipa noastra. Am jucat foarte bine impotriva Romaniei. Pacat insa ca nu vom merge la Euro. Asta e viata”. Intrebat despre parcursul nationalei noastre la turneul final de anul viitor, Mihailov a declarat ca le doreste tricolorilor tot binele din lume. „Vreti finala sau o semifinala? Sa fiti sanatosi. Asta va doresc si eu!”, a spus seful federatiei de la Sofia.