Super-starul anilor ’60 a venit pentru prima data in Romania, ca oaspete al Andreei Marin la emisiunea „Surprize, Surprize!”

Multi ar mai putea inca sa fredoneze hituri de demult, ca "Irresistiblement" sau "Est-ce que tu le sais?", piesele cu care “liceana twistului” de altadata, Sylvie Vartan, si-a castigat renumele international si dragostea lumii in “epoca de aur” a muzicii, anii ‘60.

Pentru altii, "La plus belle pour aller danser" este doar refrenul vechi din cutiuta cu amintiri a bunicilor, iar inventiile sic cu care diva stabilea prin ‘65 standardele internationale de frumusete, incepand cu rochiile scurte asortate cu ciorapi mati sau bretonul retezat, sunt doar istorii insolite din trecut.

Sylvie, rasfatata revistelor de moda din anii ’60, frumoasa care avea sa-l seduca pe “Elvis-ul” francezilor, Johnny Hallyday, (cu care avea sa formeze aproape 15 ani “Cuplul de Aur” al Frantei), a vizitat pentru prima oara Romania, la invitatia Andreei Marin, care a avut-o oaspete la Surprize.

La 63 de ani, in pantaloni sport si luptandu-se cu frigul care a sacait Bucurestiul la sfarsit de saptamana, Sylvie Vartan a sperat sa poata intelege mai bine Romania, o tara despre care stie multe, din copilaria petrecuta in Bulgaria natala.         EVZ: Desi aveti origini balcanice, ati calatorit rar in Europa de Est… Sylvie Vartan: Ocaziile au fost rare… in Romania sunt acum pentru prima oara. Gandurile mele, cand calatoresc in partea aceasta a Europei, se leaga deocamdata mai mult de trecut. Nu sunt cu adevarat interesata de politica, insa caderea comunismului a avut o importanta uriasa pentru mine, o semnificatie la fel de mare cat si pentru lume. Am fost fericita in momentul in care a cazut cortina de fier, mai ales pentru ca asta imi dadea speranta ca intr-o buna zi ma voi putea intoarce in tara mea natala, Bulgaria.

Nu am acceptat sa merg in Bulgaria pe timpul regimului comunist, desi am primit nenumarate invitattii. |n primul rand nu doream sa imi asociez imaginea cu nimic din ce se intampla acolo, nu doream sa le justific existenta. Apoi, nu mai voiam sa am contact cu acele realitati inspaimantatoare de care ma despartisem, speram eu definitiv, in 1955. Am parasit Bulgaria la sapte ani si mi-am spus ca nu ma voi intoarce niciodata atata vreme cat la putere va fi regimul comunist.

Prima intalnire cu estul eliberat?Era imediat dupa revolutiile din est, in 1990, cand am cantat in la Palatul Congresului din Sofia, in fata unui public de aproximativ patru mii de oameni. Amintirile mele legate de Bulgaria erau inca foarte puternice, ranile erau vii, nu reusisem sa uit nimic din ce se intamplase. Erau amintiri contrastante: pe de-o parte imaginea parintlor mei si a familiei, cu totii foarte uniti, pe de alta parte amintirile terorii si ale groazei unui regim marsav.

Eram copil cand am capatat aceste traume, dar intelegeam totul foarte bine inca de pe atunci. Simteam intr-un mod dureros nelinistea parintilor mei, care nu aveau un loc de munca, care incercau din rasputeri sa paraseasca Bulgaria si care isi puneau sperantele intr-un vest plin de promisiuni.

Ma ingrozeste si acum sa retraiesc spaimele din lunile in care asteptam cu totii in tensiune documentele, iar documentele nu veneau, erau mereu amanate si iar amanate, o incordare fara sfarsit. Imi amintesc, si tot cu strangere de inima, trenul acela care avea sa ne duca in 1952 in Franta, spre libertate, spre o alta viata, pe care ne-o promisesem si la care sperasem... In gandurile mele legate de Estul Europei sunt asa de multe contraste...

Toata lumea trecea printr-o saga dureroasa, vremurile lui Stalin, Balcanii framantati si sub teroare. |mi amintesc magazinele goale, zilele in care nu aveam nimic de maincare si in ziua in care am plecat... L-am vazut pe bunicul alergand dupa tren si atunci am inteles ca asta a fost si ca este pentru totdeauna. Este doar o secunda, acea secunda in care devii, dintr-o data, adult.

Se schimbase ceva in estul de care doreati sa uitati?Sa ne intelegem, sunt foarte atasata de zona si de Bulgaria, care este tara nostalgiei mele, a parintilor mei, a copilariei mele si a vietii linistite. Si tocmai de aceea, cand m-am intors, in 1990, eram dornica sa redescopar o parte asa de importanta din viata mea, sa revad locurile dragi.

Oamenii erau inca marcati de frenezia eliberarii, iar eu eram un simbol al lor, am cantat in bulgara, a fost mai mult decat un concert, a fost un fel de reuniunie de familie. Spectatorii plangeau, plangeam si eu... mi-e imposibil sa uit. Nu am avut curaj sa ies in oras imediat ce am venit. |mi aminteam foarte bine Sofia, toate cladirile din Sofia.

A durat o vreme pana sa am curaj sa umblu pe strazi. Bulgaria era atunci intr-o stare trista. Apoi a fost ca un fel de incursiune in trecut, si o intalnire tragica cu realitatea, pentru ca, de fapt, nimic nu se schimbase, nu era nimic in magazine, era toutul la fel de trist si de cenusiu. In toti anii care trecusera am avut oportunitatea de a spune in vest ce stiu, ce am vazut cu ochii mei ca martor. Nu am vorbit niciodata impotriva comunismului sau impotriva unor oameni care il reprezentau, doar am vorbit mereu impotriva absentei libertatii, impotriva lipsurilor, impotriva terorii. Ori de cate ori am fost intrebata, am povestit prin ce am trecut si prin ce a trecut familia mea.

La LIDO. In decembrie 1966, alaturi de sotul ei Johnny si de Maria Callas

Sunteti o figura iconica a anilor ’60. O generatie de aur intr-o era de aur a muzicii...Generatia mea... in Italia era Rita Pavone, Dalida era de ceva vreme preferata francezilor, Mirelle Mathieu... in Anglia erau Beatles si Rolling Stones...eram asa de norocosi sa fim tineri tocmai in perioada aceea, in anii ‘60, cand lumea, chiar daca framantata de furtuni, era mai senina. O admiram pe Brenda Lee si pe Elvis...

Cred ca tinerii de astazi se confrunta cu situatii de departe mai complicate din toate punctele de vedere. In ’60-’70 lumea, ea insasi mai inocenta, nu era asa un loc periculos. Eu, care aveam deja succes international, eram privilegiata, puteam sa calatoresc, am vazut nenumarate tari, aveam succes la Tokyo. Sa vezi lumea prin ochii de adolescent este cu totul si cu totul altceva decat sa o descoperi la maturitate.

Nu sunt sigura daca poti digera chiar tot ce vezi atunci cand ai aceste experiente foarte tanar, dar in zilele alea totul era ca un fel de tsunami. Si muzica anilor ‘60 era incredibila, foarte voioasa, aducea relaxare unei lumi dornice de relaxare, versurile aveau mesaj. A fost, fara indoiala, o era de aur a muzicii. Erau nenumarati compozitori, totul inflorea.

Tin minte ca eram la New York si toata lumea canta pe strada, nu trebuia sa tii seama de violenta de fiecare zi, de tensiunile care ne urmaresc acum in permanenta. E posibil, totusi, sa fie vorba de tineretea mea de atunci, care ma obliga sa vad lucrurile asa. Cand esti tanar, gasesti fericirea cum poti, pentru ca oricum nu ai nici un termen de comparatie. Dupa ce ai trait suficient de mult, deja poti sa clasifici lucrurile si stii foarte bine care in ce fel este. |n fond, acesta este si motivul pentru care ii auzim pe parintii nostri spunand “ah, ce bine era pe vremea noastra”.. e doar o perceptie. Perceptia tineretii.

Succes. Sylvie a deschis concertul sustinut de Beatles in Sala Olympia din Paris in 1964 Sylvie Vartan si Mirelle Mathieu

Nostalgica? Mai toata generatia de atunci vorbeste despre degradarea constanta a calitatii muzicii...Muzica va fi intotdeauna muzica, iar oamenii vor avea intotdeauna nevoie de muzica. Merita sa va intrebati, insa, cum de exista un atat de puternic curent retro international in acest moment. Generatiile tinere asculta muzica anilor ’60. Nu stiu de ce, nu poti explica muzica, ci doar o simti. Progresul tehnologic este un proces extraordinar, dar care omoara cate ceva prin partile esentiale. Familia insasi se schimba si nu o sa mai fie niciodata asa cum era candva.

Pe vremea tineretii mele traiam in comunitati mici, nu multi aveau loc de munca, copiii veneau de la scoala si isi gaseau acasa mama sau bunicii. Acum televizorul este educatorul, iar computerul - cel mai bun prieten. La randul ei, muzica contemporana este, fara indoiala, complet diferita de ceea ce faceam noi. Electronica a deschis un nou camp de creatie, iar artistii incearca sa exploateze aceasta noua descoperire cat mai mult. |n toate este ceva bun si ceva rau... As fi deschisa, totusi, sa experimentez si asta, desi nu trebuie sa uitam ca muzica inseamna, in primul rand, melodicitate. |mi plac artsti tineri, dintre francezi Olivia Ruiz, Vanessa Paradis, desi ea nu este asa de noua, canta deja de 15 ani..

Pe scena muzicala franceza sunt, in acest moment cativa artisti interesanti. |n plus, eu nu fac parte dintre aceia care infiereaza era comerciala. Ideea de a fi comercial nu trebuie inteleasa in sens depreciativ. Daca a fi “comercial” inseamna ca majoritatea te pleace, ca sunt foarte multi cei ce se regasesc in mesajul tau, acesta e un lucru bun.

CUPLU DE AUR. Sylvie si Johnny

Momente triste..?Perioadele mele  ale mele triste sunt exclusiv de ordin personal. In cariera a fost intotdeauna soare. Nu poti explica succesul. Daca s-ar putea, l-am pune undeva si l-ar avea oricine. Atatia ani am avut audienta mare si e cu adevarat incredibil. Cand esti tanar nu iti dai seama cat esti de norocos. Dar acum pot evalua. Sunt la acea varsta la care sa spun ca am avut o viata extraordinara, ca sunt fericita ca inca mai pot canta si ca mai sunt oameni al caror suflet vibreaza la muzica mea.

Proiecte..?Pregatesc un nou spectacol, “Nouvelle Vague”, care va fi lansat pe 5 februarie, la Palatul Congresului, in Paris. Apoi vom incepe un turneu international, vom merge pana in Japonia, - o tara in care am avut intotdeauna foarte mult succes. Am, de asemenea, un album nou, am reluat cele mai frumoase hituri ale anilor ’60, de la Bob Dylan, la Stones sau Leonard Cohen. Voi canta toate aceste piese la Paris, la show-ul din februarie. De data aceasta nu voi avea dansatori. Nu stiu ce promoteri locali sunt in Romania, dar mi-ar placea sa fiu invitata sa cant si la Bucuresti.