Sorin Ionita: "Brandul nostru de tara va ramane femeia tavalita o jumatate de ora si omorata de un urs".

Si iata ca a mai mancat ursul un om in Zarnesti, dupa ce saptamanile trecute daduse iama prin case, iar un alt exemplar ucisese o turista americana pe platoul Bucegi. Ceea ce imi aminteste stirea de presa din urma cu un an, cand autoritatile locale bavareze raportau cu mandrie re-aclimatizarea unui urs brun in regiunea Alpilor, adus cu mari eforturi din Italia.

Toata lumea parea multumita: o specie disparuta intoarsa in mediul sau natural etc. Sehr gut. Insa cand au inceput sa apara pe pajisti oi si pui de gaina pe jumatate molfaiti, atitudinea s-a schimbat radical: sub presiunea fermierilor din zona, ursul a fost impuscat.

Ca sa vezi. Cu ceva intarziere, nemtii si-au dat totusi seama ca ursul e un animal salbatic care nu sta in fund ca pe sticla de bere, sa faca frumos cu labuta la turisti, ci iese la vanatoare. In Franta, localnicii sunt mai ageri de minte si n-au nevoie de demonstratii practice ca sa descopere ce se stie de cand lumea.

Fermierii din regiunea Midi-Pyrenees au blocat prin proteste publice planurile guvernului de repopulare a zonei cu ursi. In cadrul unei scheme de cooperare Franta-Slovenia, doua femele urmau sa fie aduse in 2006 in regiune si lasate libere. Lor ar fi urmat sa li se alature ulterior inca trei exemplare, tot din Slovenia, tara care incearca astfel sa-si mai rareasca stocul.

Fermierii provensali au chemat in sprijin pe vecinii spanioli si catalani, experimentati in hartuiala de ani de zile cu guvernul de la Madrid pentru a bloca reintroducerea lupului si acvilei, care le ataca oile, demonstrand impreuna in districtele din sud. Dupa parerea lor, ursii sloveni ar fi sporit populatia locala la un total de cincisprezece, ceea ce era deja prea mult, constituind o amenintare pentru septelul de animale si pentru turisti, de care regiunea depinde economic.

Cincisprezece? Pai, stati un pic, atatia ursi au la noi cartela de masa doar la un singur tomberon in Brasov. Au devenit prezente obisnuite in Sinaia, in special la crasmele de pe drumul spre Cota. Si oamenii sunt pe undeva de vina, fireste, dar vedeti dv. ca victimele nu sunt aceleasi cu vinovatii: turistii se pozeaza inconstient cu ursul si ii arunca piscoturi, dar localnicii sunt cei care sufera pe urma.

Precum satenii din catunul prahovean Slon, care se lupta cu namilele prin batatura de mai bine de treizeci de ani, de cand s-a apucat Ceausescu sa repopuleze muntii patriei, ca un tembel ce era, cu de trei ori mai multe exemplare decat era normal. Boierimea rosie trebuia sa vaneze, atunci ca si azi, eventual impreuna cu pretinii de peste hotare; ce conta ca fiarele cresteau cu carne de iobag.

Nimeni n-avea voie sa ridice glasul. Stiu asta pentru ca eram studenti chiulangii si mergeam des pe munte in anii ‘80. Brusc, prin ‘86-’87, cateva trasee alpine au devenit foarte nesigure, precum versantul de vest al Pietrei Craiului, unde ursoaice cu pui atacau noaptea neprovocate turisti in cort la Plaiul Foii; un comportament foarte atipic.

Daca vreunui taran ii dadea prin cap sa puna capcane, trebuia sa se gandeasca bine: amenda pentru doborare de urs era 70.000 lei, pretul unei Dacii. Mai nou, ti se suie in cap nu doar politia, ci si ecologistii, care sustin in continuare ca nu e suprapopulare, desi in Romania traiesc 50% din ursii Europei.

Evident ca avem suprapopulare: aceste animale n-au ce cauta in golul alpin de la cabana Babele, acela nu este arealul lor natural. Daca urca acolo, e un semn ca zona impadurita nu le mai ajunge. Coborarea in localitati si intrarea in case, cum s-a intamplat la Zarnesti, arata de asemenea ca nu se mai tem de prezenta omului, adica li s-a atenuat instinctul de conservare din cauza lipsei de consecinte a incalcarii limitei. In capul jivinei nu mai exista o legatura reflexa intre apropierea de asezari umane si eventuale urmari neplacute.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu pledez pentru eliminarea ursilor. Spun doar ca nu avem un management sustenabil al populatiei de fauna mare, nici macar in zone cu densitate ridicata de locuire umana, ceea ce va crea probleme in continuare. Cu niste autoritati slabe si ecologisti mai curand guralivi decat competenti, inca n-am reusit sa gasim solutia de a promova un bun comun (biodiversitatea), astfel incat costurile sa nu fie suportate doar de comunitatile locale, iar beneficiile sa mearga in buzunarul multimilionarei si elitistei Asociatii a vanatorilor.

Pana una-alta, ma tem ca brandul nostru de tara pentru turistul american va ramane femeia tavalita o jumatate de ora si omorata de un animal salbatic intr-una dintre cele mai circulate zone din muntii Romaniei, practic un bulevard pentru pantofari, fara ca  sa poata cineva interveni sau garanta ca asta nu se va intampla oricand din nou.