O ambarcatiune de stuf asemanatoare cu cele construite in preistorie a parasit miercuri New York-ul cu un grup de exploratori la bord decisi sa traverseze oceanul si sa dovedeasca astfel ca schimburile transatlantice existau in Epoca de Piatra, relateaza AFP.
Abora III, cu 11 membri ai echipajului, majoritatea germani, a fost remorcata prin golful New York, inainte de a traversa Atlanticul, pentru o calatorie catre sudul Spaniei, ce va dura intre sase si noua saptamani.
Scopul expeditiei este de a contrazice teoria potrivit careia, daca oamenii preistorici ar fi putut naviga din Europa catre America gratie vantului si curentilor favorabili in acest sens, intoarcerea ar fi fost imposibila.
„Aceasta nava este o masina a timpului menita sa ne arate ca stramosii nostri nu erau chiar atat de primitivi. Vrem sa rescriem istoria”, a declarat capitanul Dominique Goerlitz, botanist si arheolog german, in varsta de 41 de ani. „Desigur, avem temeri, facem ceva complet nou. Insa mie nu mi-e teama, sunt increzator”, a adaugat el.
Abora III, lunga de 12 metri, are o singura vela cu suprafata de 60 de metri patrati si nu este dotata cu motoare de salvare. Vasul a fost construit de un trib indian din Bolivia, pe malurile lacului Titicaca.
Proiectul a costat aproximativ 750.000 de euro, banii fiind obtinuti din imprumuturi si contributiile participantilor, printre care se numara un inginer, un tamplar si doi studenti.
O aventura similara (din Europa spre America) l-a facut celebru, in 1947, pe exploratorul norvegian Thor Heyerdal, la bordul ambarcatiunii Kon-Tiki.