Cine nu a auzit de Kiseleff, de aceasta sosea care strabate una dintre cele mai frumoase si mai respectabile zone din Bucuresti?
Asta ca sa nu mai pomenim ca de cand PSD-ul si-a tras sediul acolo si era la putere totul incepea cu Kiseleff. Numele oficial al soselei este cel de soseaua General Pavel Dimitrievici Kiseleff si putina lume stie cine a fost acest personaj.
Contele Kiseleff (1788-1872) a fost comandantul trupelor rusesti care au ocupat cele doua principate romanesti, dar si presedinte al Divanului (1828-1834). Numele sau se leaga indiscutabil de „Regulamentul Organic”, in fapt o prima Constitutie a Tarilor Romane. Generalul rus si-a castigat recunostinta romanilor. Multi s-au grabit sa-l declare mai patriot decat romanii.
Cand Regulamentul a fost gata, a fost convocata o adunare extraordinara de boieri. Presedintele legal, Mitropolitul, a fost exilat. Karl Marx, in „Insemnari despre romani”, aduce o grava acuzatie, prezentata si de alti istorici: „Toti (adica si alti boieri) murisera ca din intamplare in aceeasi saptamana, inainte de inchiderea Obstestei Adunari”.
Cu alte cuvinte, asasinate. Si Marx adauga: „Chiar in aceasta Adunare, Kiseleff a gasit cu cale sa introduca pe furis un articol pe care nu l-a facut cunoscut niciunuia dintre subscrisi (un fals in acte publice). Pe ultimul sfert al ultimei pagini s-a adaugat urmatorul articol, prin care se rapea tarii dreptul de autonomie”.
Cu toata aceasta politica, Kiseleff va ramane in constiinta romanilor drept primul care a sistematizat orasul Bucuresti. A infiintat un corp de politie, a facut un corp de graniceri, ca un prim sambure de forta armata. Se prevad mijloace pentru constructia soselelor. Stabileste regulamente pentru farmacii, pentru moase, pentru copii gasiti.
Reformeaza regimul penitenciar, instituie registre de stare civila, stabileste o noua organizare judecatoreasca. Intrebarea la care nu ne raspunde istoria este: o facea pentru ca ne dorea binele sau urma sa devenim o gubernie?
Cititi si: Fara mila