Radu Donciu, azi "tradator", ieri negociator cu oamenii lui Saddam

Radu Donciu, azi "tradator", ieri negociator cu oamenii lui Saddam

Povestea lui Radu Donciu, functionarul public judecat pentru tradare.

Acesta a lucrat pentru Dinu Patriciu si Doru Badulescu, fost presedinte al Oficiului Privatizarii. Mihai Donciu, fostul consilier al ministrului comunicatiilor, judecat pentru tradare, a negociat contracte cu regimul dictatorului irakian Saddam Hussein. Donciu, personaj principal in reteaua Stantchev, are trecutul strans legat de doua nume politice importante - Dinu Patriciu si Doru Badulescu - si de afacerile cu petrol.

Unul dintre parlamentarii care au gestionat relatia Romania-Irak in perioada 2000-2004 ne-a declarat, sub protectia anonimatului: „Prin 2002, cand am fost la Bagdad, m-am intalnit cu Mihai Donciu, care incerca sa obtina o discutie la nivel inalt cu autoritatile de acolo. Din cate am inteles, il reprezenta pe domnul Badulescu si a reusit sa obtina o intalnire cu unul dintre consilierii lui Saddam Hussein. Atunci numele lui nu-mi spunea mare lucru, dar l-am recunoscut cand l-au arestat in dosarul privatizarilor”.

Doru Badulescu a evitat sa stea de vorba cu reporterii EVZ. Dinu Patriciu nu ne-a raspuns la intrebari. Un reprezentant al casei de avocatura a senatorului PSD Antonie Iorgovan, care-l apara pe Donciu, ne-a declarat: „Nu vorbim cu „Evenimentul zilei” pentru ca este partizan”.

Biografie lipita de Rompetrol Mihai Donciu a fost unul dintre oamenii-cheie in Rompetrol, companie in care a lucrat 11 ani. Potrivit CV-ului sau, debutul in firma care avea sa fie preluata de Dinu Patriciu a avut loc in 1987. Donciu era atunci sef la Departamentele livrari si resurse umane, la filiala Rompetrol Bagdad, post pe care avea sa-l pastreze pana in 1990.

In 1991, Donciu a obtinut functia de economist in serviciul societatii mixte din Rompetrol Bucuresti. In 1994, el primeste o misiune cu adevarat importanta, devenind membru al comisiei de privatizare a Rompetrol SA, prin metoda MEBO, cu FPS Bucuresti. In 1995 este „detasat” in Sudan, unde primeste functia de sef al echipei de demobilizare a santierului de foraj Rompetrol.

Punctul maxim al ascensiunii sale in Rompetrol il atinge in perioada 1998-1999, cand devine director general adjunct al Rompetrol SA - explorare si productie, transporturi, investitii si echipament petrolier. Donciu a ocupat aceasta functie intr-un moment crucial din istoria firmei: 1998 este anul preluarii Rompetrol de catre Dinu Patriciu.

De la Patriciu la Badulescu In 1999, Donciu a devenit directorul general al firmei de familie a lui Doru Badulescu, Brindo SRL, dupa care i-a fost si subaltern la CJ Ilfov. In 2005, el s-a angajat la ministerul comunicatiilor, fiind consilierul personal al ministrului Zsolt Nagy (UDMR).

Radu Donciu este unul dintre apropiatii lui Doru Laurian Badulescu, ex-senator PSD, fost director al Oficiului Privatizarii, in prezent presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Ilfov. Despartirea lui Donciu de brandul „Rompetrol” este insa doar aparenta: istoricul firmei, inregistrat la Registrul Comertului, arata ca Brindo este noul nume cu care a fost rebotezata in 2001 societatea Rompetrol Servicii SRL, dupa ce functionase sub acest nume mai bine de sapte ani, incepand cu 1994.

Inainte, societatea de stat se numea Petros SA, iar obiectul sau de activitate il constituie forajele pentru petrol. Inca de la bun inceput, Rompetrol Servicii SRL a fost afacerea de familie a lui Badulescu. Initial asociat unic, el a cedat ulterior actiunile sotiei si fiicei sale Raluca, celebra mai degraba pentru statutul sau monden si de critic de moda, decat pentru priceperea in afacerile cu petrol.

Mana dreapta a lui Badulescu Donciu a reprezentat public firma familiei Badulescu in mai multe momente importante. El a fost cel care s-a ocupat de schimbarea denumirii firmei, in mai 2001, cand Doru Laurian Badulescu, proaspat parlamentar PSD, a dorit sa-si stearga din interesele de afaceri eticheta „Rompetrol”. De asemenea, in 2004, Donciu a fost imputernicit pentru a inregistra cererea de reducere a capitalului social, in urma deciziei luate de Adunarea Generala a Actionarilor.

CONFESIUNI Stantchev, prieten cu Badulescu

Potrivit unei inregistrari facute de catre SRI si depuse de procurorul Ciprian Nastasiu in instanta, Stamen Stantchev l-a folosit pe Donciu pentru a obtine informatii confidentiale.

„Oamenii care lucreaza cu mine sunt fericiti sa lucreze cu mine, pentru ca eu ii protejez. Bineinteles, nu sunt sarac, sunt bogat. Stiu asta. De exemplu, Radu (Donciu - nota procurorilor). E unul dintre cei mai buni oameni ai mei. Radu a lucrat pentru un tip. Radu este foarte bine scolit. Are 51 de ani. A fost director general la Rompetrol. Un tip mare. Atunci cand au avut loc schimbarile politice, el nu este politician, Dinu Patriciu si un alt tip pe nume Doru Badulescu, de la PSD, au facut o intelegere ca Doru sa-l ia pe Radu sa lucreze pentru el, si asa l-au scos din Rompetrol si l-au pus sa lucreze pentru Doru... Radu a lucrat pentru el pentru nu stiu cati ani, cand... Eu sunt prieten cu Badulescu... Intr-o zi, Doru (n.r. - Badulescu) a zis: Radu este omul meu. Radu este un tip de treaba, foarte bun, dar dintr-un tip mare a ajuns un sclav. Recunosc ca este un tip inteligent, bun profesional, dar nu are ego. Nu se simte puternic. Eu l-am facut sa se simta mai puternic. Am incheiat impreuna doua, trei afaceri mari (n.r. - cu Donciu), iar cand a venit la putere noul guvern i-am spus: „Am o relatie buna cu partidul maghiar”. Am discutat cu ministrul comunicatiilor si i-am spus: „Am facut cateva privatizari cu Radu, este un tip foarte bun si cred ca ati putea lucra impreuna”. Acum, Radu este consilier si sef al agentiei de privatizare din minister, ministrul este foarte multumit de el. Radu se simte bine si ma iubeste. I-am schimbat viata. Sunt multi oameni ca el. In Romania, in acest moment sunt singurul care face munca asta. Nu pot sa spun ca controlez, dar conduc tot Ministerul Economiei - energie, resurse, minerit, comert. Nu mi se poate intampla nimic, pentru ca nu deranjez pe nimeni. Eu doar ii ajut. Imi asculta telefoanele, dar nu imi pasa.”

Ne puteți urmări și pe Google News