GEORGESCU: Mi-e dor de o scrisoare

GEORGESCU: Mi-e dor de o scrisoare

Adrian Georgescu: "Nu va e dor, uneori, sa primiti o scrisoare?"

Una adevarata, careia sa-i vezi plicul stralucind prin gaurelele cutiei postale, cand te pregatesti sa iesi din bloc. Simplu, alb, aproape patrat, nu dreptunghiurile lungi, oficiale, in care vin la data fixa facturile la telefon. Iar tu sa te opresti si sa te intrebi: „De la cine naiba o fi?”.

Apoi sa deschizi cutia, sa intorci plicul de pe-o parte pe cealalta si de-abia atunci sa-l rupi grabit. Iar cand despaturesti hartia, chiar sa te tai un pic la deget de atata nerabdare. Sa citesti pe loc randurile scrise cu pixul, langa usita cutiei postale inca deschise, mormaind absent un raspuns catre vecinul care tocmai te-a salutat.

Apoi sa uiti care-ti era drumul, sa te intorci acasa si sa raspunzi. Sa stai cu ochii in gol, pentru ca nu stii daca sa incepi cu „Draga ...” sau cu „Stimate ...”. Cand gresesti un cuvant, sa-l tai cu linii apasate, iar el sa ramana acolo, dedesubt, nu sa fie sters definitiv de o tasta ca o greseala marturisita la spovedanie. Ori, daca esti perfectionist, sa mototolesti hartia si s-o arunci la cos, apoi sa incepi iar, inganand cuvintele. Sa simti gustul dulceag al lipiciului de pe plic si rostul drumului catre posta.

Astazi, adresa noastra nu mai are strada si numar, ci coada de maimuta. O parte din fiinta noastra s-a mutat din locuinta in server, iar de-acolo primeste si distribuie rapid mesaje laconice intr-un esperando prescurtat. Vb ... ok ... NB ... brb ... c ya ... J ... L. Dar poti sa compui o scrisoare de dragoste asa? Atat de mult am vrut sa scriu si sa primesc o scrisoare, incat mi-am trimis una.

N-a venit, probabil ca inca isi cauta drumul. Poate va sosi peste vreo 20 de ani, ca in stirile alea trasnite, in care posta livreaza cu mare intarziere o scrisoare care intre timp si-a pierdut orice sens sau utilitate, ori destinatarul nu mai exista ca s-o poata citi. 

Cand va veni, mai mult ca sigur ca eu cel de-atunci voi fi uitat de acest gest. Voi chema departamentul antitero, cu caini dresati sa adulmece prafuri sau robotei programati sa detoneze bombe. Dupa ce obiectul, puricat de toate amenintarile posibile, imi va fi inmanat, voi descoperi ca in aceasta lume poti lesne sa ajungi un strain fata de tine insuti.

Comentati pe www.adriangeorgescu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News