DANIEL CRISTEA-ENACHE: Era ticalosilor

DANIEL CRISTEA-ENACHE: Era ticalosilor

Recitind marele roman al lui D.R. Popescu, "F" (reeditat de Institutul Cultural Roman, cu o postfata de Mihai Iovanel), realizez ca analistii care au comentat romanul inainte de Revolutie nu puteau, din cauza cenzurii vigilente, sa puna punctul pe "i". Iar structura lui deschisa si polifonia ii ajutau sa o faca.

Critica de intampinare exprima prin aluzii si perifraze ori prin limitari ale perspectivei la o anumita perioada istorica (obsedantul deceniu, era ticalosilor despre care vorbeste Marin Preda), adevarul sangelui in care e scaldat „F”.

Minciunile debitate aici nu mai sunt omenesti, nevinovate, simpatice; nu mai sunt parte a contractului social ori debuseul „creativ” al cate unui ins lipsit de calitati. Ele au toxicitatea pe care le-a dat-o noua epoca si ajung sa altereze apa, sa strice aerul, sa distruga vieti de oameni nevinovati. Nu mai sunt comice, devin tragice.

Intre Istoria mare si cea mica s-a creat o indestructibila legatura a raului. Regimul comunist se foloseste de oameni care sa-l instaleze temeinic, fara ezitari si scrupule morale; iar acestia, la randul lor, se folosesc de ideologia unica pentru a-si atinge scopurile, lovind in dreapta si-n stanga. Fara crutare si fara cea mai mica remuscare.

„F” e un roman al fricii si al falsului, impuse prin forta. De partea cealalta a scenei, dincolo de „corul antic” volubil si oportunist ca-ntotdeauna stau cateva personaje (Maria, Horia si Tica Dunarintu, Don Iliuta) care se incapataneaza sa reziste, fara sa pupe, ca toti ceilalti, ghetele calailor.

Cand Moise moare, aparent de mana lui Nicolae, Tica intreprinde o investigatie ca la carte. Nu e numai fisa postului sau, profesionalismul procurorului. E convingerea ca adevarul, oricare ar fi el, trebuie dezgropat de sub versiunile, convenabile sau nu, care il acopera.

Adevarul nu e multiplu si relativ; si nu tine de conjunctura, de context, de perspectiva. Adevarul trebuie smuls interpretarilor ce-l falsifica si restituit faptelor care l-au circumscris. Astfel ca mincinosul Nicolae, desi ramane in viata, nu se salveaza; Tica murind de mana lui, da.

„Demonii” dostoievskieni in versiune romaneasca.

Ne puteți urmări și pe Google News