Cu cat diferenta de varsta dintre fetite este mai mare, cu atat certurile sunt mai rare, afirma specialistii.
Inainte de a te hotari sa devii inca o data mama, trebuie sa iei in considerare si faptul ca cei doi copii se vor certa si ca tu vei deveni astfel arbitru, afirma cotidianul britanic „The Times”.
Psihoterapeutul Terri Apter dedica acestei legaturi un capitol intreg din noua sa carte, in care se analizeaza divergentele dintre surori. De obicei, intre fratii sau surorile de varste apropiate ia nastere rivalitatea care duce la certuri crunte.
Daca intre copiii tai exista o diferenta mai mare de ani si sunt de sexe diferite, exista probabilitatea ca acestia sa nu se certe prea des. Cu toate acestea, relatiile stranse de dragoste si prietenie se stabilesc intre fratii de acelati sex si cu varste apropiate.
„Sa nu o iubesti, iti va distruge viata”
Maria (39 de ani) recunoaste ca i-a fost greu sa o accepte pe sora ei mai mica si o invidia din cauza atentiei pe care o primea. Din acest motiv, cand a aflat ca al doilea copil al ei va fi tot fetita i-a fost putin frica.
„Dupa nastere, nu-mi venea sa cred cat de frumos se purta fiica mea putin mai mare”, povesteste Maria.
„Dar minunea nu a tinut decat doua saptamani, dupa care cea mare a inceput sa se simta ignorata. Se uita cu invidie cum toate cadourile le primea acum cea mica si cum toata atentia era indreptata spre aceasta. Era mereu suparata si se uita cu ura la surioara ei, iar cand a aflat ca si prietena ei va avea o surioara, i-a spus „sa nu o iubesti, iti va distruge viata”. Cu totii am ramas socati”, explica Maria.
Bianca (27 de ani) isi aminteste amuzata cum i-a spus surorii ei mai mici, cu multi ani in urma, ca papusa preferata a acesteia fusese intr-o alta viata o fetita adevarata, care a fost omorata. Pe moment se bucurase ca isi speriase surioara.
Prieteniile dintre femei sunt foarte stranse, mai ales relatiile dintre surori. Acestea isi stabilesc foarte bine interesele, stiu ce le diferentiaza si le indeparteaza, ce le aseamana si le apropie.
Fetele sunt la fel de „pricepute” in certuri precum baietii, diferenta se remarca la impacare: nu poarta pica si simt ca au nevoie una de cealalta mai repede decat baietii.
Invidiem persoanele care ne seamana „De-a lungul vietii, exista mereu acea persoana cu care semanam, cu care ne comparam, dar cu care ne intelegem si bine. Invidia ia nastere atunci cand sunt mai multe asemanari decat diferente, cand ne putem imagina usor ca am putea fi in locul celuilalt sau ca am putea ocupa pozitia in care este „rivalul” acum. De cele mai multe ori, aceasta invidie exista intre surori la varste destul de fragede”, explica psihoterapeutul Terri Apter in cartea sa.
„Cand una dintre surori indrageste un lucru, cealalta poate distruge acel obiect numai pentru ca ii place sa-si vada sora suparata. Surorile stiu multe una despre cealalta si-si pot face rau foarte usor”, afirma Apter.
Solutie Cere-i ajutorul!
„Cea mai buna solutie este intotdeauna implicarea copilului mai mare in cresterea celui mic”, afirma psihoterapeutul Dana Marin.
„Chiar daca diferenta de varsta dintre ei este mica, exista lucruri simple pe care oricine le poate face. Sora mai mare trebuie incurajata sa ajute la baia celei mici si sa aranjeze caruciorul pentru plimbare, de exemplu. Astfel, sentimentul de invidie se transforma treptat in responsabilitate si grija, iar copilul cel mare se va simti foarte mandru de rolul lui”, explica specialista.