Acuzat in "obsedantul deceniu" de puerilitate, neseriozitate, umor nesanatos, vag relativism, inteligenta contrapusa devotamentului pentru Cauza si alte culpe inca mai grave, Radu Cosasu si-a facut o masca din aceasta aparenta zambitoare.
Ea a fost pe placul femeilor cucerite de don Juan-ul bucurestean, cel putin pana la pragul in care sentimentalismul lor funciar s-a vazut contrariat. Dar in „Gargaunii” („Supravietuirile”, V, Editura Fundatiei PRO, 2006) protagonistul stie sa provoace nu numai rasul, ci si plansul. Sa atinga coarda sensibila.
Urmarindu-l si urmandu-l pe erou in cele cateva zile de iulie, an 1961, in care e situat prezentul cartii, vom vedea cum foste amoruri rasar la tot pasul. Ele nu sunt exclusiv rodul bogat al memoriei, ci si intruchipari neasteptate, surprinzatoare, la limita coincidentelor neverosimile.
La o partida de poker frumos jucata si remarcabil narata (precum, in „Logica”, una de belota), fostul reporter il intalneste pe un „medievalist” pitoresc, proaspat iesit din inchisoare (venit, asadar, „din alta lume”) si care se intampla sa fie tatal lui Gaby, dragostea lui nevindecata.
Un dor napraznic il inunda pe pokeristul scriitor, care isi lanseaza, in timpul jocului, obisnuitele pariuri nu-atat-de-ludice. In „Logica”, plasata cu cativa ani mai devreme, ele erau o forma de a cere Providentei detalii despre publicarea unor texte si calitatea lor literara. Aici, Transcendenta este invocata pentru a precipita regasirea iubitei.
Daca ii intra o anumita carte acum, va risca o cacealma mai incolo; si daca aceasta ii va reusi, il va intreba pe „medievalistul” oponent ce mai stie de Gaby a lor.
In acest fel intortocheat si ambiguu sufleteste, cu fandari si retrageri bruste, infinite tatonari ale terenului si cate un gest decis, aproape brutal, de apropiere sau de ruptura, cu interiorizarea si subita violenta a tuturor timizilor, procedeaza si supravietuieste personajul lui Cosasu: el insusi.
Citim o carte de proza cu totul originala, autentica si construita literar, infatisand la nivel infinitezimal striatiile lumii vechi si, totodata, linia destinului din palma unui scriitor.