Grecia, raiul pierdut

Grecia, raiul pierdut

Cu milioane de imigranti pe cap, intre care si o suta de mii romani, elenii tind sa-i discrimineze pe straini.

Poporul grec este inca bine infipt in propria istorie, mandru ca se trage din olimpieni, iar tara pare un urias templu ce trebuie aparat de invazii. Mandria lor s-a transformat in nationalism si conservatorism mai ales dupa ce Grecia a devenit tinta a milioane de imigranti.

Adesea, grecilor li se reproseaza ca se poarta discriminatoriu cu cei care nu sunt "de-ai lor": dezaproba ideea de globalizare si multiculturalism, ii tin la distanta pe imigranti si au nostalgia Eladei - cea de dinaintea intrarii in Uniunea Europeana, cand, spun ei, "Grecia era un rai". Astazi, invadati de imigranti, elenii cauta sa-si apere reperele culturale, cu riscul de a fi acuzati de discriminare.

Valorile supreme: cultura, familia, patria Membra a Uniunii Europene din 1981, Grecia e cunoscuta romanilor mai ales pentru legendele Olimpului, manastirile de pe Muntele Athos, familiile fanariote care au trait in Romania si, mai recent, pentru vacantele in Halkidiki.

Ne puteți urmări și pe Google News

Taramul elen musteste de istorie, iar faptul ca grecii au constiinta rolului culturii lor in spatiul balcanic a dat nastere unei mandrii care s-a transformat in nationalism. Atitudinea lor deschisa s-a schimbat odata cu venirea unui val urias de albanezi, "care au fost implicati aici in furturi, prostitutie, retele de crima organizata", dupa cum au observat ziaristi din Atena. Astazi, din cele 11 milioane de locuitori ai Eladei, peste un milion sunt albanezi (mai bine de jumatate din totalul imigrantilor).

Americanii nu le sunt simpatici Dintre toti cetatenii Uniunii Europene, grecii se tem cel mai mult de ideea globalizarii, de care ii gasesc responsabili mai ales pe americani, poate si pentru ca multi investitori din Grecia sunt cetateni SUA.

Eurobarometrul opiniei publice realizat anul trecut arata ca 58% dintre greci considera globalizarea drept o amenintare pentru angajati si pentru companiile nationale. Aproape orice grec pe care-l intalnesti iti va spune, daca este intrebat, ca nu prea-i inghite pe americani.

"Pentru ca sunt superficiali, iar politicienii lor se cred sefii lumii, iar noi nu putem accepta asta", rezuma explicatia un marinar grec, Andreas Dimarakis, intr-una dintre sutele de cafenele ale Atenei.

"Cum sa faca legi in tara mea un strain?" Ideea multiculturalismului nu le e prea draga grecilor, care se vor vedea insa nevoiti s-o imbratiseze, de vreme ce 2007 a fost declarat de  comisarul UE pentru fortele de munca si politici sociale, drept "Anul european al egalitatii de sanse pentru toti".

Eurobarometrul realizat in ianuarie 2007 arata insa ca jumatate dintre greci nu cred ca persoanele de alt neam imbogatesc cultura nationala, iar 77a considera ca nu e necesar ca in parlament sa fie mai multi reprezentanti ai altor etnii.

"Cum sa faca legi in tara mea un strain? Cum sa decida soarta grecilor, prin vot, cineva care a trait pana acum in alta tara?", asta se intreaba elenii, spune un procuror  care a iesit la pensie, Gherasimos Logaras, grec nascut in Romania si repatriat pe cand era inca elev.

Pe de alta parte, in scolile grecesti sunt mai multi copii de imigranti decat copii greci, pentru ca natalitatea elenilor este in scadere. Si din aceasta cauza pot aparea probleme, povesteste un roman din Atena, care are o fetita in clasa a VI-a: "De sarbatoarea nationala, la defilare participa si elevii, iar cel mai bun din clasa poarta drapelul grec. Elenii se supara pentru ca, adesea, cel mai bun din clasa este un copil strain".

"Trebuie sa nu permiti!" Atitudinea de "raceala" fata de straini - pe care grecii nu o neaga - vine si din teama ca-si vor pierde identitatea printre atatia imigranti. Albanezii, rusii, romanii, bulgarii - toti cei veniti in peninsula au tendinta, poate inconstient, sa infiltreze cate ceva din specificul national in cultura tarii adoptive, spune o romanca get-beget casatorita cu un grec, Monica Chihaia, redactor-sef la un saptamanal in limba romana din Atena.

Dintre imigranti au fost acceptati de  greci aceia care le-au invatat valorile si le respecta. In aceasta categorie intra mai ales cei stabiliti de mai multi ani pe teritoriul Greciei, inclusiv cei de origine romana, caci strainii veniti temporar pentru munca nu par sa se dezbare de obiceiurile lor. De exemplu, "romanii sunt harnici, muncitori, dar, daca deschid o sticla de bautura, nu se lasa pana n-o termina! Eu nu inteleg asta", spune marinarul Dimarakis.

Romanca Adriana Raducanu, in varsta de 60 de ani, expert evaluator pe piata comuna pentru programe privind energia, a gasit si o alta metoda prin care poti capata respectul grecilor: "Trebuie sa nu permiti sa fii tratat altfel decat meriti!"

Permise de sedere eliberate dupa expirare Si romanii, si alti straini stabiliti in Grecia au simtit, intr-un fel sau altul, ca nu sunt primiti cu bratele deschise. Prima problema de care se lovesc: permisele de sedere solicitate le sunt eliberate cu foarte mare intarziere, unele chiar dupa ce deja au expirat.

Si din acest motiv sunt acuzati grecii de discriminare fata de imigranti, desi intarzierile pot fi cauzate si de birocratie, problema in care Grecia este comparabila cu Romania. Unii spera sa capete intelegere si le amintesc elenilor perioadele in care ei insisi au fost nevoiti sa emigreze pentru munca in Germania, in Australia ori in SUA, dar succesul metodei nu este garantat.

"Grecia era un rai!", spun, cu mare regret, locuitorii care au cunoscut viata in peninsula si inainte de integrarea in UE. Nu se fura, oamenii erau mai putin stresati, preturile erau de trei ori mai mici. Acum, scolile sunt pline de copii ai altor natii, pe piata muncii au navalit strainii, tinerii greci nu par preocupati de valorile traditionale.

Pe scurt Radiografie de tara > Organizarea politica - republica parlamentara

> Presedinte: Karolos Papoulias

> Prim-ministru - Konstant’nos Alexandrou Karamanl’s (lider al Partidului Noua Democratie)

> Si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman in 1821, dar le-a fost recunoscuta abia in 1829

> Deviza nationala: "Libertate sau moarte"

> Data aderarii la UE: 1 ianuarie 1981

> Moneda de circulatie - euro

> Populatia la recensamantul din 2005 - 11.244.118 de locuitori

> 2/3 din populatie locuieste in zona urbana

> Principalele domenii de activitate: turism, industrie navala, comert, finante/banci

> Produsul intern brut estimat in 2006 - 222,5 miliarde de dolari

> Venitul brut mediu anual pe cap de locuitor: 20.794 de dolari

> Principalele orase: Atena, Salonic (Thesaloniki), Patra, Larissa

> In Atena exista str. Bucuresti (pe care sunt unele dintre cele mai scumpe magazine din centrul capitalei), str. Braila si cartierul Galati

> Grecia are peste 1.400 de insule, din care doar 227 sunt locuite

> Minoritati cu drepturi recunoscute: musulmanii; mai exista armeni si evrei

> Top imigranti: albanezii, bulgarii, romanii si ucrainenii

> Invatamantul primar este de sase ani, gimnaziul de trei ani

> Cele mai multe ziare cu acoperire nationala sunt politic afiliate Partidului Noua Democratie (centru-dreapta)

> Cotidienele de sport sunt afiliate marilor cluburi sportive

> Pe marile bulevarde comerciale, magazinele de imbracaminte si incaltaminte pentru barbati sunt mai numeroase decat cele dedicate femeilor

SPECIFIC Mai multi turisti intr-un an decat locuitori

Elenii muncesc atat cat sa aiba si timp de odihna dupa-amiaza, sunt deschisi la schimbari daca acestea nu le afecteaza castigurile si sunt prietenosi atat cat sa nu devina vulnerabili. Si le este bine asa.

Grecia traieste mai ales din turism, din comert si din industria navala - are cea mai mare flota din lume, iar cele mai cunoscute produse "Made in Greece" sunt branza Feta si bauturile Ouzo si Metaxa.

Se spune ca Ouzo (care are aspect de votca) nu poate fi "lungit": daca pui apa in aceasta bautura, capata o culoare laptoasa. Cu branza Feta insa au inceput sa aiba necazuri grecii, pentru ca in mai multe tari din lume se fabrica diferite tipuri de branzeturi vandute sub denumirea Feta. Specialistii in branduri spun insa ca atunci cand denumirea unui produs tinde sa devina numele unei intregi clase este un semn bun, pentru ca demonstreaza calitatea superioara a produsului.

Turismul aduce Greciei venituri uriase, ce depasesc 15% din PIB-ul tarii. Numarul turistilor care vin in Grecia este de 13-18 milioane anual, mai mult decat populatia tarii, care are 11 milioane de locuitori.

Serviciile din turism asigura 16% din totalul numarului de locuri de munca, insa calitarea lor nu este intotdeauna la inaltime: numarul de stele pentru hoteluri a fost ridicat artificial, pentru a creste preturile, spun asta chiar grecii.

Camerele unor hoteluri de trei stele din Atena (camera single, extrasezon - 40 euro/zi) arata ca unul de doua stele din Romania. Mobila veche, cuverturile necuratate de fiecare data, mochete patate, barul din camera este gol, baia nematurata, restaurantul, deschis zilnic pentru micul dejun, nu functioneaza in rest decat daca sunt cazate grupuri organizate in hotel.

In Salonic, un hotel de patru stele (camera single, 120-130 euro/zi) are o baie de 3 mp, cu un tavan carpit din lambriu PVC proptit pe o bara metalica si situat foarte jos pentru a impiedica  sa  fie vazuta igrasia si bucatile de faianta care lipsesc din partea de sus a peretilor. COMISARUL UE PENTRU MEDIU Traficul aglomerat si teama de incalzirea globala

Fiecare familie are in Atena macar doua masini, ceea ce face din trafic un infern si din poluare, o problema. Poate tocmai de aceea, comisarul UE pentru problemele de mediu a fost ales din Grecia: Stavros Dimas. El este cel care a cerut insistent - si a obtinut, in ciuda constructorilor de automobile - reducerea emisiilor de dioxid de carbon care provin de la masinile vandute in Uniunea Europeana.

Pentru fluidizarea circulatiei, autoritatile ateniene au adoptat o masura care ar zburli parul multor soferi romani: in centrul capitalei elene circula o zi masinile cu numar de inmatriculare par, o zi cele cu numar impar.

Amenda pentru incalcarea acestei reguli este 300 de euro, ceea ce inseamna cam jumatate din salariul minim pe economie din Grecia. Purtarea centurii de siguranta nu mai este privita ca un moft de greci, care au invatat  sa respecte aceasta regula, pentru a nu plati 380 de euro.

Dar sa nu treaca pe culoarea rosie a semaforului pare o constrangere mult prea mare, desi amenda este pe masura -  700 de euro, jumatate din salariul mediu pe economie. Soferii din Atena nu prea tin cont de verdele pentru pietoni si de sumedenia de motociclisti, iar numarul accidentelor de circulatie in care acestia din urma sunt implicati este foarte mare.

Comisarul Dimas este si un aprig sustinator al propunerii Comisiei Europene de la inceputul lunii februarie ca infractorii de mediu sa fie pedepsiti cu cinci ani de inchisoare.

Directiva, daca va intra in vigoare, este legata si de incalzirea globala, din cauza careia mai multe tari, printre care si Grecia, ar deveni nelocuibile din cauza temperaturilor insuportabil de ridicate ce se preconizeaza in urmatorii ani.