Linsajul murdar la care a fost supus filosoful Gabriel Liiceanu in cotidianul "Ziua" a starnit reactia unui "monstru sacru" al cinematografiei romane, regizorul si scenaristul Lucian Pintilie.

Cel ce a pus in scena celebrele "Reconstituirea", "De ce trag clopotele, Mitica?", "Balanta" sau "Dupa-amiaza unui tortionar" isi arata solidaritatea cu un confrate intr-ale culturii, dar si dezgustul fata de o marsavie de presa.

Bomba sinucigasa

Textul despre Gabriel Liiceanu, publicat acum cateva zile in ziarul "Ziua", este pentru mine unul dintre cele mai pestilentiale texte pe care le-a produs lupta politica la noi. Este evident un text comandat, experimental, simuland idiotenia (pana la un punct) pentru a sonda limitele necunoscute ale solidaritatii intelectuale precum si - in general - limitele unei rezistente la un rau in constructie.

Enigma, destul de simpla, care trebuia rezolvata era urmatoarea: se poate sau nu tari in noroi un intelectual de calibrul lui Liiceanu? Bineinteles ca se poate, care e problema? Dar cu o conditie! Textul denuntului nu trebuie sa aiba nicio vaga urma de plauzibilitate, sa fie constant insultator si obligatoriu, in final, sa explodeze intr-o demascare enorma.

(Acuzatia de plagiat.) In momentul juisarii insa, idiotenia nu a mai fost controlata. Bomba sinucigasa s-a declansat si-a imprastiat matele idiotului prin toata presa romaneasca. Se rade de o saptamana in Bucuresti de chestia cu plagiatul.

Pe scurt, un text odios si ilariant, atat de odios si ilariant incat Gabriel Liiceanu ar trebui fireste, plin de seninatatea mult visata, utopia din totdeauna a intelectualului, sa treaca linistit printre dihorii astia care-l improasca cu jeturi rau mirositoare de urina, pentru a-l opri si a-l soma sa raspunda. Liiceanu stie ca simpla angajare in replica descalifica pe replicant. Dar el raspunde.

Simpla enumerare a denunturilor il inocenteaza - dar el raspunde si se constituie in zid, care trimite mingea inapoi si materializeaza vrand, nevrand, calomnia.

E limpede ca aureola de intelectual nu mai este o pavaza (si de ce ar fi, la urma urmei?), ci o stea distinctiva a unui viitor ghetou posibil. Totusi nu trebuie uitat ca Romania e o tara in care s-a strigat "Moarte intelectualilor".

Stiu ca exista o presiune a remake-ului in aer. Tinerii invata sa fredoneze melodia. Nu le displace. Foarte taios, e surprinsa de Ioana Lupea esenta amenintarilor - "Cine face ca ei, ca ei va pati. Va fi tarat in mocirla".

Ce trebuie facut daca refuzam sa raspundem pentru motivul absolut real ca un raspuns poate fi inceputul unei confiscari? Ce trebuie facut? Ce trebuie facut? Si continui aceste randuri nestiind spre ce final ma indrept. Un lucru insa stiu, stiu precis de unde provine acest rau, de la blestemul procesului.

Eram in seara de Craciun a anului 1989 invitat la televiziunea franceza impreuna cu Marie-France Ionesco, Dumitru Tepeneag, Paul Goma, ba chiar el insusi, Ilie Nastase, plasat la un loc de onoare si pe care focusau fireste toate camerele si proiectoarele. Deodata emisiunea s-a intrerupt si s-a transmis comunicatul oficial despre proces si executia lui Ceausescu.

Din pura intamplare - am fost primul care am vorbit dupa anuntul oficial al executiei. Reproduc cuvintele mele exacte din caseta de la TV 5. "Sunt profund tulburat de ceea ce acum cateva clipe am auzit cu totii, pentru ca din tineretea mea asteptam un astfel de proces exemplar. Si acest proces nu va avea loc. Am impresia ca viata mea - acum, in aceste clipe fireste, mai tarziu ea se va reface -, ca toata viata mea s-a golit de orice sens. Aveam nevoie - cu totii - nu stiu in ce conditii a fost el ucis sau executat, asta n-o sa stim niciodata exact, desi marturisirile se vor acumula neincetat, dar aveam nevoie pentru a incepe purificarea noastra sa cunoastem de la inceput toata realitatea."

Au trecut 18 ani de atunci. Procesul nu a avut loc si nu va avea niciodata loc. Sunt (suntem) un cetatean (cetateni) al (ai) unei tari care martirizata zeci de ani si-a asasinat tiranii langa un closet, iar rafala  soldatilor a curmat o formidabila lectie de demnitate istorica (singura, de altfel) venita tocmai din partea lor, condamnandu-ne astfel, de la prima apasare pe tragaci, la un inceput de lume rusinos si la o remuscare istorica perpetua.

Tragicomedia noastra romaneasca este ca lectia demnitatii ne-au dat-o doi ucigasi dementi. Acesta e pacatul nostru originar. Acesta este inceputul nostru - neinceputul nostru vesnic.

CV

Lucian Pintilie

> Data si locul nasterii: 9 noiembrie 1933, Tarutino (Ucraina)

> Regizor: "Duminica la ora sase" (1965), "Reconstituirea" (1968), "Salonul numarul 6" (1978), "De ce trag clopotele, Mitica?" (1982), "Balanta" (1991), "O vara de neuitat" (1994), "Prea tarziu" (1996), "Terminus Paradis" (1998), "Dupa-amiaza unui tortionar" (2001), "Niki Ardelean, colonel in rezerva" (2003), "Tertium non datur" (2006).

> Scenarist: "Prea tarziu" (1996), "Terminus Paradis" (1998), "Dupa-amiaza unui tortionar" (2001), "Tertium non datur" (2006).

> Actor: "Valurile Dunarii" (1959)