Primul duel Ronaldinho - Gerrard

Primul duel Ronaldinho - Gerrard

Liga Campionilor propune in aceasta seara o premiera.

Partida dintre echipa spaniola FC Barcelona si cea engleza FC Liverpool, din prima mansa a optimilor de finala, va reprezenta primul duel direct dintre Ronaldinho si Steven Gerrard. Confruntarea mijlocasilor va putea fi urmarita in direct pe Pro TV, de la ora 21.45.

Evaluat la 48,5 milioane de euro, sud-americanul de la FC Barcelona (26 de ani) este lider in clasamentul celor mai scumpi fotbalisti. Adept al fotbalului-spectacol, Ronaldinho incanta asistenta cu driblinguri magice si suturi irezistibile, care l-au determinat pe Steven Gerrard, capitanul de la FC Liverpool, sa concluzioneze: "Tipul asta este un geniu absolut".

La randul sau, brazilianul il vede pe englezul evaluat la 28,5 milioane de euro ca pe "un mijlocas stralucitor, cu foarte multa forta". Gerrard (26 de ani) afiseaza un joc agresiv, fiind capabil sa inscrie goluri decisive, atunci cand "cormoranii" au nevoie de asa ceva.

Englezul se numara printre putinii jucatori ramasi la Liverpool dupa infruntarea cu formatia catalana in sezonul 2001/2002, in faza a doua a grupelor (1-3 si 0-0). La acea dubla mansa, Ronaldinho n-a participat, el fiind achizitionat de FC Barcelona in 2003.

Intre timp, ambii jucatori si-au trecut in palmares cate un trofeu al Ligii Campionilor. Steven Gerrard se va casatori in acest an cu logodnica sa, Alex Curran, impreuna cu care are doua fetite, Lilly-Ella si Lexie. Si Ronaldinho este tatal unui baietel, Joao, nascut in urma unei aventuri a brazilianului cu o fosta dansatoare.

Ne puteți urmări și pe Google News