Cimitir romanesc distrus de transnistreni

Cimitir romanesc distrus de transnistreni

Ambasada Romaniei la Chisinau a primit instructiuni sa solicite incetarea actiunilor distructive impotriva cimitirului militar romanesc de la Tighina si readucerea mormintelor la starea initiala, precizeaza un comunicat al MAE roman.

Solicitarea a venit dupa ce cimitirul a fost partial distrus, saptamana trecuta, de autoritatile separatiste transnistrene, care doresc sa construiasca in loc un "monument al soldatului eliberator rus".

In cimitir, infiintat in 1812, sunt inmormantati in special soldati romani si germani care au luptat impotriva Armatei Rosii in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Deocamdata, MAE roman a subliniat ca "efortul ambasadei de a remedia situatia este complicat de contextul particular al problemei", cimitirul aflandu-se in Tighina, localitate aflata sub controlul regimului separatist de la Tiraspol. 

Deutsche Welle si cotidianul moldovenesc "Timpul" au precizat ca cimitirul a fost profanat saptamana trecuta, in prezenta unui numar mare de militieni transnistreni, veniti pentru a impiedica o eventuala revolta a localnicilor.

Crucile sculptate in piatra au fost aruncate la marginea cimitirului, iar osemintele au fost scoase din morminte si imprastiate in zona. Conform Deutsche Welle, in timpul noptii, romanii din Bender au strans crucile din piatra, marcand simbolic locul cu o cruce din fier incovoiata.

Autoritatile separatiste au anuntat insa ca, in cursul acestei saptamani, crucile vor fi transportate intr-un poligon militar, unde vor fi distruse cu explozibil, ulterior urmand sa fie folosite pentru repararea drumurilor din oras.

Ne puteți urmări și pe Google News