Putin, păpuşarul giganţilor energetici ruseşti

Putin, păpuşarul giganţilor energetici ruseşti

Vladimir Putin ar putea cumula funcţiile de premier şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei Gazprom, după plecarea sa de la Kremlin, anunţa în ediţia de ieri cotidianul economic „Vedomosti“, citat de AFP.

Dacă şeful de la Gazprom, prim-vicepremierul Dmitri Medvedev, va câştiga alegerile prezidenţiale din martie 2008, sunt mari şanse ca locul acestuia în conducerea gigantului energetic să fie luat de actualul preşedinte. Cel puţin aşa susţine o sursă din anturajul lui Medvedev, o alta apropiată Kremlinului şi încă două care au legături cu Gazprom.

Acţionarii Gazprom trebuie să propună candidaţi pentru postul deţinut de Dmitri Medvedev până pe 31 ianuarie 2008, a declarat un responsabil din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Comerţului de la Moscova, sub protecţia anonimatului. O listă cu persoanele care ar putea intra în consiliul de administraţie a fost deja depusă la guvern, a mai spus acesta. Potrivit unei surse apropiate Kremlinului, „un candidat tehnic“ va fi iniţial desemnat în fruntea Gazprom, urmând ca nominalizarea lui Vladimir Putin să se facă mai târziu. Dacă nu el, atunci alţii „Participarea unui prim-ministru la administrarea companiilor nu este interzisă: Mihail Fradkov (fostul premier rus) a condus consiliul de supraveghere al Vneşekonombank“, reaminteşte cotidianul „Vedomosti“. În ianuarie 2006, Vladimir Putin declara, într-o conferinţă de presă, că nu se simte „om de afaceri“ şi, prin urmare, nu are intenţia să preia frâiele Gazprom la finalul mandatului de preşedinte al Federaţiei Ruse.

Dacă Putin îşi menţine poziţia, Dmitri Medvedev ar putea fi înlocuit de premierul Viktor Zubkov, de ministrul rus al industriei şi energiei, Viktor Hristenko, sau de unul dintre cei doi adjuncţi ai şefului administraţiei prezidenţiale, Serghei Sobianin. Este vorba despre Igor Sechin şi Vladislav Surkov, precizează analistul Steven Daşevski, citat de AFP. Acţionarul din umbră Zvonurile referitoare la instalarea lui Vladimir Putin în fruntea Gazprom vin pe fondul speculaţiilor privind acţiunile pe care acesta le-ar deţine la diverse companii din domeniul energetic. Strategul politic Stanislav Belkovski susţine că Putin are în portofoliul său 37% din acţiunile Surgutneftegaz, 4,5% din acţiunile Gazprom şi minimum 75% din cele ale firmei Gunvor, înfiinţată de unul dintre prietenii săi cei mai buni, Ghenadi Timcenko.

Astfel, preşedintele rus ar avea o „avere secretă“ de zeci de miliarde de dolari, estimează Stanislav Belkovski, într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Guardian“. „Cel puţin 40 de miliarde. Nu putem estima valoarea maximă. Ar putea fi mai mult. Ar putea fi mult mai mult“, mai spune Belkovski, admiţând că există posibilitatea ca Vladimir Putin să aibă afaceri sau acţiuni de care nimeni să nu ştie absolut nimic.

Ne puteți urmări și pe Google News