Controversata carte a lui Salman Rushdie apare joi în librăriile din ţară.
Cartea care a pus în mişcare una dintre cele mai mari sume de răscumpărare din istorie poate fi găsită de joi în librăriile româneşti. La aproape zece ani după ce a fost publicat în Marea Britanie, volumul „Versetele satanice“ ,de Salman Rushdie, apare în colecţia Biblioteca Polirom, în traducerea Danei Crăciun. Pentru că e „o carte cu risc“, editura a evitat lansarea cu invitaţi şi public, limitându-se la a o aşeza pe rafturi. Condamnat la moarte de fundamentaliştii islamici, Rushdie (60 de ani) trăieşte, din 1989, sub protecţia specială a poliţiei britanice. Dacă scriitorul a supravieţuit, unele „victime colaterale“ nu. Traducătorul japonez a murit înjunghiat, cel italian a fost rănit grav, la fel ca şi editorul norvegian al cărţii. Trecutul tragic al celor care s-au „atins“ de carte n-a împiedicat-o pe Dana Crăciun să traducă „Versetele“. „Dacă mi-a fost pe undeva teamă - deşi nu e cuvântul cel mai bun - a fost din cauza complexităţii ei. E un sentiment pe care cred că îl au toţi traducătorii cînd se apucă de un nou proiect. Nu am fost ameninţată în niciun fel. E trist că s-au întâmplat astfel de lucruri şi e trist că, uneori, meritele acestei cărţi se pierd în detaliile legate de scandalul stârnit în jurul ei“, regretă traducătoarea. Personaje metamorfozate La apariţia pe piaţa din Marea Britanie, pe 26 septembrie 1988, volumul s-a bucurat de o receptare critică extrem de favorabilă, Rushdie având deja un Premiu Booker of Bookers pentru „Copiii din miezul nopţii“ (1981). Titlul „Versetele satanice“ face referire la versuri retrase din Coran despre care se spune că i-ar fi fost „dictate“ lui Mahomed de diavol. Cele două personaje ale cărţii, Saladin Chamcha, musulman stabilit la Londra, şi Gibreel Farishta, vedetă de film indian, supravieţuiesc miraculos unui avion ce explodează deasupra Canalului Mânecii. Urmarea „căderii lor din cer“ e o metamorfoză ciudată: din afemeiat şi necinstit, Gibreel devine blând precum arhanghelul cu acelaşi nume, iar Saladin cel cumsecade capătă atributele Satanei. Acest fir al poveştii se împleteşte cu pagini în care Rushdie descrie începuturile religiei Islamului, sub forma unor vise ale lui Gibreel. Nume „demonic“ pentru Mahomed În paralel cu istoria Profetului Mahomed la Mecca, secvenţele din vis derulează povestea unui anume Mahound - nume medieval însemnând „diavol“ sau „profet fals“ - care se transformă în Profetul din Jihilia şi creează o nouă religie numită Supunere. Revelaţia divină îi vine nu „de sus“, ci prin Gibreel, în timp ce un scrib schimbă după voie pasaje întregi, fără ca Mahound să-şi dea seama.
Sugestia că revelaţiile lui Mahomed nu erau divine a insultat lumea islamică. Pe lista elementelor considerate defăimătoare apare numele jignitor de Mahound asociat lui Mahomed, precum şi cel de Jihilia („întuneric“, „ignoranţă“), atribuit oraşului Mecca. Rushdie şi-a ridicat sabia deasupra capului şi cu un alt episod, în care 12 prostituate dintr-un bordel numit sugestiv The Curtain (vălul musulman) atrag zeci de bărbaţi după ce preiau numele celor 12 neveste ale lui Mahomed. Răscumpărare: 2,5 milioane de dolari
La scurt timp după apariţia ei, India, Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Kuweit, Liberia şi Iran s-au precipitat s-o interzică. Pentru simpla posesie a volumului, în Zanzibar, sentinţa urca la trei ani de închisoare. Protestele de stradă s-au lăsat cu victime: şase morţi şi 100 de răniţi la Islamabad şi alţi 12 morţi şi 60 de răniţi în India, în februarie 1989. Între timp, cartea făcea carieră în Europa şi Statele Unite, unde s-au vândut 1,1 milioane de exemplare până la sfârşitul lui ’89. „Toţi cei implicaţi care erau conştienţi de conţinutul acesteia sunt condamnaţi la moarte“, proclama Ayatollahul Khomeini în fatwa emisă pe 14 februarie 1989. Fundaţia 15 Khorad a pus pe capul lui Rushdie o recompensă de 2,5 milioane de dolari, iar organizaţiile teroriste au pornit pe urmele lui. În acel moment, scriitorul a ieşit în public cu scuze: „Regret profund jignirea pe care scrierea mea a cauzat-o credincioşilor sinceri musulmani. Trăind aşa cum trăim noi într-o lume cu mai multe credinţe, experienţa asta a folosit pentru a ne aduce aminte tuturor să fim atenţi la sensibilităţile altora“. Regretele nu l-au scos pe Rushdie de sub fatwa nici până astăzi, un nou val de nemulţumire fiind stârnit de înnobilarea autorului cu titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, în iunie. EXCLUSIV Fragmente din carte „Exilul e o ţară lipsită de suflet. În exil mobila e urâtă, scumpă şi cumpărată din acelaşi magazin, toată deodată şi mult prea în grabă: canapele de un argintiu lucitor, cu aripioare, ca şi cele de la modelele vechi de Buick, DeSoto şi Oldsmobile, biblioteci cu vitrine de sticlă în spatele cărora nu se află cărţi, ci dosare cu decupaje din ziare. În exil apa de la duş devine clocotită ori de câte ori cineva dă drumul la robinetul de la bucătărie, astfel că, atunci când imamul face baie, întreaga suită trebuie să fie atentă să nu pregătească vreun ceai sau să clătească vreo farfurie murdară, iar când imamul merge la WC, discipolii lui sar opăriţi din duş. În exil nu se găteşte niciodată: bodyguarzii cu ochelari fumurii se duc şi cumpără mâncare gata făcută. În exil orice încercare de a prinde rădăcini pare o trădare, o recunoaştere a înfrângerii.“ („Versetele satanice“, „Ayesha“, pagina 251)
Recomandările noastre
