În loc să caute soluţii, oficialii încearcă să-şi găsească scuze pentru majorarea amenzilor fără a-i informa pe contribuabili. Soluţia este anularea ordonanţei.
Singura măsură pentru amĺnarea termenului de aplicare a amenzii este anularea ordonanţ ei prin care au fost mărite sancţiunile pentru cei care nu respectă termenele din legislaţia fiscală. Acest lucru se poate realiza fie prin adoptarea de către guvern a unei noi ordonanţe care să anuleze Ordonanţa nr. 47/2007, fie prin respingerea ei în parlament, în urma dezbaterilor.
În acest moment însă, fiind intrată în vigoare, termenul de aplicare a ordonanţei nu poate fi amĺnat, spun reprezentanţii ANAF.
Astfel, nu se poate obţine timp pentru informarea populaţiei şi a firmelor. Pĺnă în prezent, ordonanţa adoptată de executiv în şedinţa din 28 august nu a intrat încă în dezbatere în parlament. Enervaţi de lipsa de comunicare Începĺnd cu 1 octombrie, data intră rii în vigoare a ultimelor modificări şi completări ale Codului de Procedură Fiscală, amenzile pentru toate încălcă- rile fiscale s-au mărit de la trei pĺnă la de 20 de ori.
Nimeni nu contestă această majorare, căci, în definitiv, contribuabilul corect nu are de ce să-şi facă griji, sancţiunile fiindu-le aplicate doar celor care nu respectă legea. Însă faptul că aceste creşteri ale amenzilor nu au fost aduse la cunoş- tinţa populaţiei şi a firmelor printr-o amplă campanie de comunicare iniţiată de instituţiile responsabile atrage nemulţ umirea cetăţenilor.
Impactul social major asupra tuturor contribuabililor pe care îl implică această mă- sură ar fi necesitat o informare riguroasă prin cĺt mai multe canale de comunicare. Cine se scuză se acuză Nici Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), şi nici Agenţia Na- ţională de Administrare Fiscală (ANAF) - instituţia aflată în subordinea MEF care „a născut“ ordonanţa prin care s-au mărit substanţial amenzile - nu încearcă să găsească o soluţie. Preocuparea oficialilor este să caute justificări.
Într-un comunicat de presă, ANAF spune că proiectul de modificare şi completare a Codului de Procedură Fiscală a fost postat pe portalul institu- ţiei la secţiunea Legislaţie/Transparenţă decizională. Reprezentanţii ANAF susţin că ei şi-au făcut datoria de informare, iar cetăţenii ar fi trebuit să afle despre noile amenzi fie de pe site, fie din Monitorul Oficial.
De altfel, chiar dacă ar fi avut acces la propunerile de modificare a Codului, pentru a le înţelege cetăţenii ar fi avut nevoie şi de textul Codului de Procedură Fiscală pentru a corela informaţiile din ordonanţă cu textul legii. Iar faptul că proiectul s-a discutat în Comisia de Dialog Social nu-i scuză că nu au comunicat în mod expres majorarea amenzilor. OPŢIUNI Soluţia amĺnării, imposibilă Luaţi prin surprindere de noile norme, contribuabilii n-au nicio speranţă, deocamdată, de amĺnare a termenului de aplicare a ordonanţei prin care sunt majorate amenzile. O eventuală soluţie a prorogării documentului nu este posibilă: „După intrarea în vigoare, termenul de aplicare a ordonanţei nu poate suporta nicio amĺnare“, ne-a declarat Andrei Ştefan, şeful Serviciului de comunicare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Termenele de aplicare ale ordonanţelor pot fi decalate doar pĺnă în momentul intrării în vigoare, înainte să producă efecte. Toate amĺnările termenelor de aplicare operate pĺnă în prezent au vizat acte care nu intraseră încă în vigoare.
De exemplu, la sfĺrşitul lunii aprilie 2005, guvernul a amĺnat, prin ordonanţă de urgenţă, data de intrare în vigoare a noilor impozite pentru cĺştigurile din operaţiunile pe piaţa de capital, tranzacţii imobiliare, vĺnzare/cumpărare de valută şi dobĺnzi, de la 1 mai la 1 iunie 2005. Iar în septembrie 2006, cu două zile înainte de intrarea în vigoare, Codul Rutier (Legea 49/2006) a fost amĺnat pentru 1 decembrie 2006. ACTE NECESARE Termen: 15 zile Persoanele fizice autorizate, cele care au contracte de drepturi de autor, ca şi cele care obţin venituri din activităţi independente trebuie să-şi înregistreze la Administraţia Financiară de care aparţin (conform adresei din buletin), în termen de 15 zile lucrătoare, documentele care dovedesc faptul că urmează să realizeze venituri dintr-o activitate.
Aceştia trebuie să depună la Administraţia Financiară Declaraţia 221 completată în două exemplare, unde vor menţiona o estimare a veniturilor pe care le vor obţine, Formularul 020, copie după buletinul de identitate şi o copie a contractului.
Contribuabilii cu venituri din drepturi de autor vor înregistra o singură dată contractul, fără a anunţa eventualele modificări ale acestuia prin acte adiţionale. Notarii trebuie să înregistreze decizia Curţii de Apel prin care au dreptul să practice, avocaţii - decizia Baroului, arhitecţii - a Ordinului Arhitecţilor, iar medicii - pe cea a Colegiului Medicilor. Aceştia, ca şi alte persoane fizice autorizate, vor aduce şi o copie după dovada că au un spaţiu unde îşi desfăşoară activitatea. CITITORII DAU VERDICTUL Ministerul Finanţelor, templul incompetenţei „Motcicleneee, mare vă e disperarea! Veţi pune taxe şi pe aerul de respirat...“ (Torontetzu) „Amenda pentru nedepunerea la timp a declaraţiilor de venit a firmelor (nu vorbesc de cei ce închiriază apartamente) este nedrept de mare. 120-140 milioane? Pentru ce? Că întĺrzie contabilul 3 zile cu declaraţiile la Fisc? Deja se plătesc penalităţi mari pentru fiecare zi de întĺrziere, aşa că rostul acestei amenzi nu e decĺt acela de a mai fura încă o dată din venitul (profitul firmelor).“ (Radu) „ Corecte aceste amenzi! Să declare fiecare sursele de venit; mulţi cĺştigă serios din spaţii închiriate şi din multe alte activităţi, fără a plăti taxa. Dar se văicăresc de pensie mică şi că «mor de foameeee»! Să fim serioşi! Vor pensii mari??? Daaa? Să-şi declare toate veniturile şi încă la timp! Nu vor, să fie amendaţi cĺt mai mult!“ (Ilie) „Adică mai multe şpăgi. De fapt, asta este rezultatul. Vrei să nu plăteşti amenda? Dai şpăgi. Vrei să nu fii controlat la sĺnge? Sponsorizezi partidul de la guvernare... şi tot aşa...“ (imparaturosu) „Se spune în preambulul articolului că guvernul sancţionează dur o populaţie pe care n-a informat-o, aşa este, dar trebuie menţionat că nu a informat-o nu numai din lipsa crasă de bun-simţ, ci, mai ales, din incompetenţa uluitoare a celor care de 17 ani elaborează sau modifică legi şi norme de aplicare a lor...“ (Un terorizat de ani de zile) „Ca o curiozitate, mergi în oricare zi la orice oră după cafeaua de dimineaţă, că în timpul ei nu te lasă gardianul, în orice clădire a Ministerului de Finanţe şi timp de 30 de minute priveşte în jur. Vei vedea că e templul incompetenţei, al nesimţirii şi relei-voinţe, al indolenţei şi prostiei, o îngrămădire a cĺtorva sute de oameni care simt 100% că fac parte din casta celor care iau.“ (zebb33) „Numai aşa lucrează acest Tĺmpiceanu. Manechinii repetenţi nu au habar de economie. Ştiu un singur lucru: ne trebuie bani mulţi în vistierie, băgăm biruri cĺt mai multe, preţuri cĺt mai mari, iar taxele existente le mărim de zeci de ori.“ (Aleks) „3 recomandări făcute de Marx şi Lenin pentru a distruge capitalul şi a împiedica acumularea de capital: 1. Inflaţie, 2. Taxa pe moştenire, 3. Taxe mari şi progresive. Asta face şi aşa-zisul guvern de dreapta marxistleninist.“ (@)
FIRMELE MICI, VICTIME SIGURE O pĺine de mĺncat pentru consultanţii fiscali Recentele modificări ale Codului de Procedură Fiscală vor scumpi foarte mult costurile de funcţionare ale întreprinderilor mici şi mijlocii. Acestea vor fi cel mai afectate de prevederea conform căreia „declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal“.
Această măsură se va aplica începĺnd cu 1 ianuarie 2008 tuturor companiilor din Romĺnia, cu excepţia celor care îşi auditează rezultatele financiare. Acestea sunt, de regulă, companiile mari, multinaţionalele, precum şi cele listate pe piaţa de capital. Persoanele fizice autorizate nu intră nici ele sub incidenţa acestei modificări.
Astfel, de la începutul anului viitor, pe lĺngă contabilul pe care îl plătesc, IMM-urile vor trebui să scoată bani şi pentru consultantul fiscal care trebuie să-şi pună semnătura şi ştampila pe rezultatele financiare anuale. Iar o bună parte din microîntreprinderi s-ar putea să nu poată suporta aceste costuri suplimentare. În prezent, contabilul este cel care face bilanţul firmei şi îl depune la Ministerul Finanţelor Publice.
Lege pentru o instituţie Camera Consultanţilor Fiscali este o instituţie proaspăt înfiinţată. Iar această prevedere a Codului de Procedură Fiscală pare introdusă special pentru a „da de lucru“ reprezentanţilor Camerei, ne-au spus surse din piaţă. Potrivit acestora, consultanţii vor practica tarife diferite în funcţie de complexitatea operaţiunilor desfăşurate de companie. Noile prevederi legislative au însă şi părţi bune. Una dintre ele, menită să reducă birocraţia, este plata de către firme a taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat într-un cont unic, folosind două ordine de plată.
De această facilitate beneficiază, într-o primă fază, adică începĺnd cu taxele pentru luna septembrie, doar companiile care nu au datorii către bugetul statului şi care plătesc în întregime toate sumele datorate. Restul firmelor vor vira taxele şi impozitele într-un singur cont de la 1 ianuarie 2008.
Pĺnă în prezent, companiile trebuiau să completeze între 11 şi 50 de ordine de plată pe lună, cĺte unul pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţ ie la bugetul asigurărilor sociale de stat. O altă prevedere care limitează eventualele abuzuri este limitarea la 150% din valoarea creanţelor fiscale, în cazul executării silite a unei firme. SOLUŢII Statul are cerinţe „caraghioase“ Cu toate că cere de la populaţie un comportament fiscal corect, introducĺnd prin noile modificări ale Codului de Procedură Fiscală amenzi mărite, „statul face foarte puţin pentru a facilita plata obligaţiilor fiscale“, crede Cristian Pĺrvan (foto), secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Romĺnia.
O informatizare insuficientă şi cozile mari care se formează la Administraţiile Financiare încurajează corupţia, iar lipsa de transparenţă şi de informare a populaţiei „este un comportament abuziv al guvernanţilor“, spune acesta. Mai mult, „e caraghios să le impui persoanelor fizice să fie abonate la internet ca să urmărească site-ul ANAF“, consideră analistul economic Ilie Şerbănescu.
O soluţie în această situaţie este, potrivit analistului, să se găsească o posibilitate ca Ordonanţa de modificare a Codului de Procedură Fiscală să nu se aplice. Această rezolvare ar putea fi emiterea unei noi ordonanţe de anulare a Ordonanţ ei 47/2007, prin care termenul de aplicare a modificărilor să se decaleze pĺnă la 1 ianuarie 2008.
Iar în cele trei luni pĺnă la aplicare, autorităţ ile ar avea suficient timp să asigure „o popularizare corespunză- toare“. Gestul Ministerului Finanţelor nu-l surprinde pe analist, care conchide: „Guvernul actual este campion la netransparenţă“.