Sectorul energetic este singura ramură industrială unde investiţiile vor creşte vertiginos anul viitor, reiese dintr-un sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) în rândul oamenilor de afaceri.
Aceştia consideră că zona producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze şi apă va atrage anul viitor investiţii cu 30% mai mari faţă de acest an, trend estimat şi pentru finele anului 2008 comparativ cu anul trecut. De asemenea, în 2009 va creşte însă mult mai modest, cu doar 3,6%, şi interesul investitorilor în bunuri de capital. Restul ramurilor industriale luate în consideraţie nu vor mai fi la fel de atractive la anul, cel mai mare recul urmând să apară în segmentul bunurilor de uz curent, unde investiţiile vor scădea aproape la jumătate. Zona bunurilor de consum va fi la fel de neglijată şi va primi capital cu 40% mai puţin decât în acest an. Investiţiile în industria alimentară şi a băuturilor vor scădea şi ele cu 20%.
Adio buticurilor
Mai mult, managerii intervievaţi de INS preconizează pentru următoarele trei luni o scădere a producţiei în industria prelucrătoare, ceea ce va duce la majorări de preţuri în aproape toate sectoarele acesteia, mai puţin în cazul prelucrării ţiţeiului şi al lemnului, exclusiv mobilă.
În ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul, oamenii de afaceri chestionaţi dau şanse de reuşită în acest climat aspru al crizei financiare doar marilor companii din domeniu, cu peste 500 de angajaţi. „În urma analizei conjuncturale a situaţiei din teritoriu se constată că foarte mulţi agenţi economici mici vor intra în faliment din cauza puternicei concurenţe făcute de hipermarketuri“, raportează INS. Şi în această ramură vor creşte preţurile, odată cu stabilizarea numărului de salariaţi din acest sector, în opinia a trei sferturi din managerii chestionaţi.
Trend pozitiv în servicii În sectorul construcţiilor, sezonul rece va alimenta scăderea producţiei şi reducerea numărului de salariaţi, această tendinţă fiind influenţată în primul rând de societăţile cu cel puţin 500 de angajaţi. Astfel, preţurile pe piaţa imobiliară vor creşte în următoarele trei luni, mai spun intervievaţii.
Doar serviciile mai salvează peisajul pesimist. Situaţia din această zonă a fost apreciată ca fiind bună în ultimele trei luni. Pe primul loc în aprecierea cifrei de afaceri se situează întreprinderile mijlocii, cu 50-249 salariaţi. Conform estimărilor pentru următoarele luni, sectorul va cunoaşte, în ansamblul său, o uşoară creştere, dată în special de companiile foarte mari. Preţurile în ramura serviciilor vor avea o tendinţă de stabilitate, spun 70% din afaceriştii care au răspuns la întrebările INS.