Averile candidaţilor, ţinute departe de ANI

Averile candidaţilor, ţinute departe de ANI

O treime din declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la alegerile de duminică nu au ajuns nici până acum la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care ar fi trebuit să le verifice şi să le publice pe site.

Motivul este simplu: birourile electorale nu au transmis pur şi simplu documentele Agenţiei, învocând că nu au primit nicio solicitare în acest sens.

Potrivit datelor furnizate de ANI, declaraţiile de avere şi de interese a 1.173 de candidaţi, din totalul de 2.960, nu au intrat în posesia instituţiei. Conform legii, documentele trebuiau transmise Agenţiei, de către birourile electorale de circumscripţie, „în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea“ dosarelor de candidatură, adică, în urmă cu aproape o lună.

20 de judeţe restante

20 de birouri electorale de circumscripţie nu au trimis declaraţiile candidaţilor la ANI. Este vorba despre Alba, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. Reprezentanţii birourilor electorale „restante“, contactaţi de „Evenimentul zilei“, susţin că nu au transmis documentele Agenţiei Naţionale de Integritate pentru că nu au primit o notificare în acest sens, aşa cum s-a întâmplat la alegerile locale. Preşedintele BEC Călăraşi, judecătoarea Mioara Ghiţă, ne-a declarat chiar că nu este obligaţia biroului electoral să transmită declaraţiile de avere deoarece această prevedere nu este înscrisă în Legea alegerilor. Judecătoarea Silvia Corjăuţanu, de la BEC Botoşani, ne-a declarat că doar CNSAS a solicitat documente, nu şi ANI. La rândul său, şeful BEC Giurgiu, Ion Nicula, a precizat că ar fi trimis declaraţiile la Agenţia Naţională de Integritate încă de pe 4 noiembrie, prin „poşta specială“. Cu toate acestea, documentele nu au ajuns nici până în momentul de faţă în posesia instituţiei, potrivit datelor furnizate de ANI.

Secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, ne-a declarat că în cursul zilei de ieri urma să transmită Biroului Electoral Central situaţia cu birourile electorale de circumscripţie din partea cărora nu au primit declaraţiile conform prevederilor legale.

1.001 dosare la CNSAS

În cazul CNSAS, birourile electorale au transmis toate declaraţiile candidaţilor privind colaborarea cu fosta Securitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al CNSAS, Ancuţa Median, Consiliul are documentaţia completă pentru verificarea doar a 1.001 dintre competitorii electorali, pentru care a primit răspunsurile de la arhive.

Pentru alţi 1.339 de candidaţi, CNSAS aşteaptă răspunsuri de la arhivele SRI, SIE şi Direcţiei de Informaţii Militare, iar în cazul a 112, documentaţia nu este completă.

Ne puteți urmări și pe Google News