Experţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani au demarat ieri expertiza tehnică ce va stabili cu exactitate cauzele care au stat la baza producerii deflagraţiei din subteranul Minei Petrila.
Comisia de expertiză tehnică este formată din 18 cercetători şi specialişti în domeniul minier. Directorul INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu, spune că membrii comisiei au intrat în posesia probelor prelevate din echipamentele de protecţie pe care cei 12 mineri le-au avut asupra lor în momentul exploziei.
„Am preluat de la procurori probele care au fost prelevate de la cadavrele minerilor morţi, respectiv echipamentul individual de protecţie, lămpi, pe care le aveau asupra lor. În acest moment avem destule elemente pentru a continua cercetarea tehnică“, a declarat Lupu.
Potrivit directorului INSEMEX, zona unde s-a produs deflagraţia de sâmbăta trecută este închisă şi, deocamdată, nu se ştie când se va putea intra acolo, dar, în momentul când nu va mai exista niciun pericol, cercetătorii vor fi printre cei dintâi care vor trebui să intre.
Procurorii de la Petroşani i-au audiat ieri pe salvatorii minieri care au intrat să recupereze victimele din subteran. „Am audiat toţi salvatorii minieri, iar detaliile oferite de aceştia sunt esenţiale“, ne-a mărturisit procurorul Ioan Nicodim.
Inspectorii de muncă şi procurorii care se ocupă de aspectele privind încă lcarea normelor de protecţia muncii şi de latura penală a accidentului de la Petrila au audiat până în prezent în jur de 70 de persoane. Ajutoare pentru victime
Familiile minerilor morţi în explozie vor primi fiecare câte 10.000 de lei, iar cele 16 persoane rănite - câte 5.000 de lei, potrivit unei ordonanţe aprobate de guvern. Totodată, pe perioada studiilor, copiii celor 12 mineri care au decedat vor beneficia de burse lunare care variază de la 150 de lei la 250 de lei.