Naveta spaţială Endeavour a fost lansată cu succes spre Staţia Spaţială Internaţională, cu şapte astronauţi americani la bord, care timp de 15 zile vor lucra la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe staţie. Asta pentru că din 2009 Staţia Spaţială va avea câte şase ocupanţi în loc de trei cât sunt în prezent.
Astfel, vor fi reparate panourile solare generatoare de electricitate. Va fi instalat un sistem care reciclează urina pentru a crea apă potabilă, sistem care a costat un sfert de milion de dolari. Vor fi aduse materiale pentru modulul italian Leonardo, care va crea noi spaţii de locuit. Vor fi aduse un nou frigider, noi echipamente de gimnastică şi aşa mai departe.
Pe scurt, este o misiune dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, unde odată cu adăugarea laboratorului european şi al celui japonez anul acesta, vor veni şi astronauţi europeni şi japonezi pe viitor, relatează ştiintaazi.ro.
Staţia Spaţială Internaţională este un proiect internaţional, lansat de Statele Unite şi Rusia, căreia i s-au alăturat şi Europa, Canada şi Japonia. China încă nu s-a alăturat proiectului, dar plănuieşte construcţia unei alte staţii spaţiale, care să fie tot internaţională.
CITIŢI ŞI:
Urina purificată, sursă de apă pentru astronauţi