Guvernul confundă strategia anticriză cu soluţii de ocazie
- Adam Popescu
- 8 noiembrie 2008, 02:00
Guvernul ne-a confirmat că nu are o strategie coerentă de luptă împotriva crizei financiare externe, care a ajuns deja la graniţele României şi ne bate la uşă.
Chiar dacă instituţii precum Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Banca Naţională a României (BNR) au creionat nişte repere pentru perioada actuală şi următoare, nu există un plan pus la punct şi asumat de Executiv pentru protejarea României de impactul negativ al turbulenţelor. În urma articolului referitor la acest subiect, publicat în ediţia de ieri a EVZ, reprezentanţii Guvernului ne-au spus că Executivul „a conceput un ansamblu de acţiuni care să conveargă către aceleaşi obiective”. Acestea sunt reducerea inflaţiei, menţinerea deficitului bugetar în limita estimată, redobândirea încrederii firmelor şi prevenirea unei posibile creşteri a şomajului.
În plus, reprezentanţii Guvernului ne-au mai spus că au luat „măsuri de întărire a colaborării inter-instituţionale şi prevenţie, atât în plan naţional, cât şi în plan european”. Printre acestea se numără întâlnirile cu specialiştii BNR, MEF şi ai institutelor economice, sprijinirea BNR pentru calmarea pieţei valutare, consultarea cu băncile etc.
Măsurile anticriză ale MEF
Alte măsuri pe care autorităţile le-ar fi luat independent de turbulenţele externe sunt cele care vizează ţinerea în frâu a deficitului bugetar.
Potrivit Executivului, „în această perioadă, în care se întrevăd dificultăţi la scară internaţională în plan financiar şi economic, politicile bugetare trebuie să fie direcţionate cu precădere spre stimularea investiţiilor (astfel încât să se păstreze şi creeze locuri de muncă) şi în paralel spre diminuarea consumului”.
Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat recent, câteva obiective menite să susţină investiţiile şi creşterea economică în aceste condiţii de criză. Acestea sunt utilizarea eficientă a fondurilor de garantare pentru IMM şi folosirea Eximbank pentru creditarea şi garantarea sectorul IMM, precum şi implicarea statului în cofinanţarea proiectelor din fonduri europene pentru comunităţile mici. În plus, MEF susţine absorbţia fondurilor europene şi a promovat alocarea sumei de un miliard de lei pentru ajutoarele de stat permise de UE, care vor fi acordate în 2009.
Priorităţi pe timp de criză
Alte măsuri cu care se laudă Guvernul că ne apără de criză sunt „acordarea unei deduceri suplimentare pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, în proporţie de 20% din cheltuielile eligibile pentru aceste activităţi”. Guvernanţii mai intenţionează să analizeze şi să prioritizeze mai bine obiectivele de investiţii, în urma deciziei ca infrastructura să fie prioritatea numărul 1 în perioada următoare. De asemenea, „prioritară va fi şi continuarea proiectelor începute în acest an pentru agricultură, prevenirea inundaţiilor şi a efectelor secetei”, potrivit reprezentanţilor Guvernului.